Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii fiscali acuzaţi de luare de mită, liberi să cutreiere ţara

ro

14 Jun, 2011 01:00 1400 Marime text
Adrian Cimpoaie şi Costel Bafan, inspectorii fiscali în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa - Activitatea de inspecţie fiscală - Compartimentul schimb internaţional de informaţii, acuzaţi de luare de mită, fals intelectual şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, au voie să se plimbe nestingheriţi prin ţară.

Astfel, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis cererile celor doi de modificare a controlului judiciar, hotărând că, în timp ce aceştia se pot plimba prin ţară după bunul plac, nu trebuie să depăşească limitele teritoriale ale României decât în condiţiile impuse de instanţă. Iar aceasta, în condiţiile în care înainte nu puteau părăsi limita teritorială a Constanţei fără încuviinţarea instanţei de judecată. Decizia poate fi atacată în recurs. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, pe 8 decembrie 2010, inculpaţii Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel, cu ocazia efectuării unui control de specialitate, au pretins de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Constanţa (denunţător), suma de 2.000 euro pentru a nu-i întocmi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală ca urmare a neregulilor constatate în legătură cu efectuarea unui transport de mărfuri pe ruta Bulgaria - România. Procurorii mai arată că „în plus, cu prilejul redactării procesului verbal de control din data de 9 decembrie 2010, cei doi inspectori nu au consemnat în acest act de control faptul că în evidenţa contabilă a firmei denunţătorului nu era înregistrat un transport de cereale din data de 4 septembrie 2010 deşi constataseră personal acest lucru". „Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestei omisiuni", continuă anchetatorii, „Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel i-au cerut contabilului societăţii să întocmească în fals factura aferentă acestui transport, devizul de transport, foaia de parcurs şi alte documente de evidenţă contabilă primară, pe care le-au ataşat la procesul verbal de control". Pe data de 9 decembrie 2010, Cimpoaie şi Bafan au fost prinşi în flagrant delict imediat după ce au primit de la denunţător suma de 2.000 de euro. Pe data de 10 decembrie 2010, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a celor doi inspectori pe o perioadă de 29 de zile, câteva zile mai târziu, respectiv 24 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a dispus eliberarea provizorie sub control judiciar a celor doi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii