Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înjunghieri multiple Dus la arestare pentru tentativă de omor calificat

ro

18 Jul, 2012 02:27 1054 Marime text
La data de 16 iulie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de Ionuţ Iosup, de 23 de ani, din Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat (faptă comisă în public).

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că în noaptea de 12/13 iulie, în jurul orei 01.00, la intersecţia străzilor Vifor Haiducu şi Mihai Copilu din municipiul Constanţa, în cursul unui conflict spontan, când numitul T.A. a intervenit între mai mulţi tineri pentru a aplana conflictul verbal dintre ei, inculpatul l-a înjunghiat pe T.A. cu un cuţit de mai multe, prin aplicarea de lovituri repetate în zonele cervicală, a hemitoracelui drept şi faţa anterioară a abdomenului, astfel încât i-a provocat leziuni corporale care i-au pus viaţa în primejdie. În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat pentru următoarele 29 de zile, propunere care a fost trimisă spre soluţionare la Tribunalul Constanţa. Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat este închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, cu precizarea că până la condamnarea definitivă orice inculpat se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii