Nicușor Dan, la Cotroceni, de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului- „Este important să cunoaștem și să ne asumăm paginile dureroase din istorie”
Nicușor Dan, la Cotroceni, de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului- „Este important să
06 Oct, 2026 20:31
ZIUA de Constanta
206
Marime text
206
Marime text

Președintele României, Nicușor Dan, a participat astăzi, la Palatul Cotroceni, la evenimentul "Holocaustul. O mărturie pentru tineri", dedicat memoriei victimelor și supraviețuitorilor Holocaustului din România, care s-a desfășurat cu participarea ultimului martor și supraviețuitor al Holocaustului din România, domnul Octavian Fülőp.
Potrivit Administrației Prezidențiale, evenimentul a fost dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, care are loc pe data de 09 octombrie, în amintirea evreilor și romilor care, între anii 1938-1944, au fost supuși persecuțiilor, pogromurilor, deportărilor în Transnistria și execuțiilor de către autoritățile române.
Președintele României, Nicușor Dan: ”Este important să cunoaștem și să ne asumăm paginile dureroase din istorie, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete.
Am constatat că, așa cum multe dintre valori sunt puse în discuție, și realitățile istorice sunt contestate. De aceea trebuie să fie predate tinerelor generații în școală.
Este important ca oamenii care sunt mărturii ale unor vremuri care nu ne fac cinste să vină în fața noastră să depună această mărturie despre atrocitățile petrecute.
Iar cei care respectă trecutul, prezentul și valorile să spună adevărul în fața întregii societăți, pentru că altfel există riscul de a ne întoarce exact la acele vremuri în care o justificare a vinei celuilalt ne-a dus la asemenenea tragedii.”
Evenimentul a cuprins și prezentarea unui film documentar despre Holocaust.
În cadrul evenimentului, au fost comemorate și victimele atacului Hamas împotriva civililor din Israel din data de 07 octombrie 2023.
Tags: Nicușor Dan
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


