Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, un nou termen Judecătoarea Corina Dăescu primeşte azi obiecţiunile procurorilor (rechizitoriu)
Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, un nou termen: Judecătoarea Corina Dăescu primeşte azi obiecţiunile
16 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2654
Marime text
Corina Cornelia Dăescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, va redeschide azi Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Cauza, trimisă spre judecare instanţei mai sus precizate din 2008, a ajuns la cel de-al 57-lea termen de judecată.
Pe data de 28 octombrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza. Prin aceste fapte, susţin procurorii, ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa). Printre cei deferiţi justiţiei se află Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa. De-a lungul anilor, judecata în acest dosar a fost condusă de cinci magistraţi, ultimul fiind Corina Cornelia Dăescu, preşedintele completului 17 F Continuitate.
La termenul de azi, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor depune o serie de obiecţiuni formulate în legătură cu primul raport de expertiză efectuat în cauză, cea topografică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii