Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înalta Curte, o primă decizie definitivă privind prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor! În favoarea cui a înclinat balanța justiției (MINUTA)

ro

05 Apr, 2023 09:54 6034 Marime text
Vergil Chițac, primarul Constanței, inițiatorul acțiunilor în justiție pentru recuperarea prejudiciilor din Dosarul Retrocedărilor

O primă sentință definitivă a fost dictată ieri, 4 aprilie 2023, de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României într-unul dintre dosarele în care administrația Vergil Chițac a cerut recuperarea prejudiciilor cauzate municipiului Constanța în urma Dosarului Retrocedărilor.

Dosarul Retrocedărilor vizează retrocedarea mai multor zeci de mii de metri pătrați de terenuri în Constanța și Mamaia, în timpul administrației Radu Mazăre, retrocedările în cauză fiind apreciate ca nelegale de către judecători, la finele procesului penal.

Acum, judecătorii Secției I Civile au respins ca nefondat recursul UAT Municipiul Constanța prin Vergil Chițac în dosarul pentru recuperarea prejudiciului, ceea ce înseamnă practic reconfirmarea celor două hotărâri ale judecătorilor din Constanța, care au apreciat că acțiunea municipalității este prescrisă, fiind introdusă prea târziu în instanță.

Iată minuta Deciziei nr. 530, pronunțată în dosarul 2515/118/2021:

Decizia nr. 530: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurent-reclamanta UAT Municipiul Constanţa împotriva deciziei nr. 147C din 14 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, Secţia I civilă. Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea intimaţilor-pârâţi Tudorache Răsvan Mircea şi Barbu Paraschiva, respectiv câte 5950 lei pentru fiecare intimat-pârât. Definitivă.

Astfel, în urma deciziei de ieri a Curții Supreme, municipalitatea urmează să achite și câte 5.950 de lei către Răsvan Mircea Tudorache și Paraschiva Barbu, doi dintre protagoniștii Dosarului Retrocedărilor.

În prezent, alte dosare pentru recuperarea prejudiciului se află încă pe rolul diferitelor instanțe din Constanța, dar și la Curtea Supremă, existând și procese similare în care Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea, apreciind că acțiunea de recuperare a banilor nu ar fi tardivă. Și în acele dosare, însă, deciziile au fost atacate la Curtea Supremă.

În dosarul 2515/118/2021, municipalitatea a cerut o sumă totală de 4.712.592,40 de dolari, banii reprezentând prejudiciul calculat cu privire la cazul de retrocedare „Cocăneanu“.
 
Părți în dosar sunt UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac, în calitate de reclamant, pârâți fiind fostul primar Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Nicușor Constantinescu, Răsvan Mircea Tudorache și Paraschiva Barbu.

Acum, cazul a fost închis definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii