Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Disparitia Elenei Slav a devenit suspecta

ro

20 Mar, 2007 00:00 1146 Marime text
1174338766.jpg

La trei zile dupa disparitia Elenei Slav, fata de 15 ani, despre care s-a presupus ca s-a inecat in canalul de aductiune al Centralei Nucleare, Politia Constanta a intrat in alerta.

La vremea respectiva, oamenii legii au fost sesizati de catre Mihai Alexandru Luca, unul din cei doi tineri care fusesera cu ea in momentul in care s-a produs tragedia si care a afirmat ca se dusesera sa se scalde, dar fata s-a inecat. Cel de-al doilea tanar era chiar prietenul fetei, Hering Edmond. Suspiciunile in legatura cu moartea fetei au aparut in momentul in care politistii au descoperit ca cei doi mintisera in declaratiile date. Mai precis, desi din probe reiesea ca cei trei se deplasasera cu autoturismul lui Mihai Alexandru Luca, acesta negase vehement. Continuand sa cerceteze, politistii au descoperit ca acesta avea permisul suspendat si tocmai de aceea ascunsese politistilor adevarul. Suspiciunea este cu atat mai mult alimentata cu cat pana acum cadavrul nu a fost gasit, desi scafandrii au inceput cautarile inca de sambata. Ieri, la fata locului, s-a deplasat comisarul sef Adrian Rapotan, adjunctul sefului IPJ Constanta, care a coordonat ancheta. Din nefericire, in zona respectiva apa este atat de involburata incat scafandrul nu a putut cauta la adancime. Pentru aceste motive, anchetatorii au solicitat Centralei Nucleare ca astazi sa reduca debitul in zona. Pe de alta parte, tot astazi, sunt asteptati alti trei scafandri, dotati cu echipamente mai performante, cu ajutorul carora se spera ca se va lamuri disparitia minorei. Anchetatorii se tem ca, in realitate, fata a fost rapita de cei doi tineri si vanduta unei retele de proxeneti. Elena era singurul copil al familiei Slav si, in urma cu o saptamana, politistii de proximitate discutasera cu ea pentru ca avea probleme cu parintii. Fata vorbise cam multisor la telefonul fix, de pe care isi sunase prietenul pe mobil, iar factura se ridica la suma de noua milioane de lei vechi. Mama tinerei, care castiga numai trei milioane de lei vechi pe luna, s-a enervat rau, iar politia a intervenit pentru a aplana conflictul. Fata amenintase ca pleaca de acasa, pentru ca parintii "nu o intelegeau".

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii