Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandantul Academiei Navale "Mircea cel Batran" a fost inaintat in functie

ro

08 Nov, 2003 00:00 817 Marime text

Noul director al Statului Major General este contraamiralul Gheorghe Marin

In conformitate cu prevederile Legii 80/1995, privind statutul cadrelor militare, prin ordin al ministrului Apararii Nationale din data de 6 noiembrie a.c. un numar de cinci generali au fost numiti in functii. Printre cei cinci generali inaintati in functii se afla si contraamiralul profesor universitar doctor Gheorghe Marin, care a primit functia de director al Statului Major General. Gheorghe Marin a fost recent inaintat in functia de contraamiral de flotila prin Decretul 680 din 24 octombrie 2003. Gheorghe Marin este nascut in anul 1952, in localitatea Negru Voda din judetul Constanta. A absolvit Institutul de Marina pe care l-a si condus pana zilele trecute, cat si Academia de Inalte Studii Militare si Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetica. Intre anii 1974-1981, a indeplinit functia de comandant al mai multor unitati de lupta, dupa care, timp de patru ani de zile, a fost ofiter in cadrul Statului Major al Fortelor Navale Romane. Timp de alti patru ani, a fost seful atelierului de proiectare-programare din Centrul de Calcul al Fortelor Navale, dupa care, in 1995, a fost numit comandantul Brigazii de Radio-Electronica si Observare. Din anul 1999, a detinut functia de comandant al Academiei Navale "Mircea cel Batran". In urma inaintarii sale in functia de director al Statului Major General, postul de comandant si de rector al Academiei Navale a fost eliberat. Prorectorul Academiei Navale, profesorul universitar doctor inginer Alexandru Dragalina, va asigura interimatul in functia detinuta anterior de Gheorghe Marin pana la desemnarea oficiala a noului comandant printr-un ordin al ministrului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii