Ce calităţi trebuie să ai pentru a conduce un Serviciu de Informaţii
Ce calităţi trebuie să ai pentru a conduce un Serviciu de Informaţii


Potrivit datelor oficiale, procesul de selecţie a angajaţilor
Serviciilor de Informaţii şi Protecţie
Internă constă în parcurgerea unor etape eliminatorii, care presupun
susţinerea interviurilor de selecţie şi a examinărilor profesionale,
psihologice, testarea privind cunoştinţele de limbi străine, de cultură
generală şi de utilizare a calculatorului, precum şi examinarea
medicală. Astfel, cei care doresc angajarea în domeniul operativ al
DGIPI „trebuie să dispună de o inteligenţă peste medie, cultură generală
de nivel superior, capacitate foarte bună de relaţionare, persuasiune,
abilitate de comunicare, exprimare bogată, fluentă şi elevată, atât în
vorbire cât şi în scris", după arată şi datele
oficiale. Tot potrivit acestora, creativitatea, spontaneitatea,
adaptabilitatea, flexibilitatea, spiritul organizatoric, capacitatea de a
evalua şi de a lua decizii, abilitatea de analiză şi asumarea
responsabilităţii reprezintă alte cerinţe de bază specifice muncii
într-un serviciu
secret. De asemenea, candidatul trebuie să posede cunoştinţe foarte bune
de cultură generală, capacitate de analiză, sinteză, elaborare şi
interpretare a informaţiei, exprimare clară şi concisă a ideilor.
Specialiştii
Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă trebuie să fie
absolvenţi cu diplomă de licenţă al unei instituţii de învăţământ
superior acreditate sau după caz, cu diplomă de bacalaureat al unei
instituţii de învăţământ
liceal acreditate. Interesant de remarcat este că recrutarea şi selecţia
personalului DGIPI se realizează în condiţiile existenţei unor posturi
vacante şi au, ca şi criterii de diferenţiere, performanţele
universitare,
licenţele şi acreditările obţinute de către candidat, precum şi
experienţa profesională acumulată în domeniul de specialitate.
„Domeniile de specialitate pentru candidaţii din surse externe sunt: IT,
electronică,
psihologic, economic, tehnico-administrativ şi altele. Un viitor
specialist în domeniul informaţiilor trebuie să aibă calităţi şi
aptitudini care să-i permită să stabilească şi să cultive cu uşurinţă
relaţii personale. Flexibilitatea, autocontrolul, capacitatea de
adaptare, disponibilitatea pentru efort fizic şi psihic prelungit
reprezintă avantaje în procesul de selecţie. (...) Viitorul angajat al
DGIPI îşi
va da acordul scris cu privire la interzicerea sau restrângerea unor
drepturi şi libertăţi, prevăzute de legislaţia în vigoare, pe timpul
desfăşurării activităţii în instituţia noastră. Verificarea
modului în care sunt respectate angajamentele şi responsabilităţile
asumate nu încetează după încadrare", tot conform datelor oficiale. De
asemenea, persoanele care au grade militare în rezervă
pot fi recrutate în vederea încadrării directe numai în situaţiile în
care, prin încadrare, potrivit nivelului studiilor, nu dobândesc grade
profesionale mai mici decât cele avute în rezervă.
Ştafeta ridicată pentru şefi
Pentru ocuparea posturilor de conducere prevăzute cu funcţiile de şef serviciu din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, prin recrutare din sursă internă, candidaţii trebuie să fie ofiţeri şi să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii. Astfel, cei care doresc să fie şef de serviciu în DGIPI trebuie să aibă gradul minim de inspector de poliţie, să fie absolvenţi de studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă/echivalentă, să fie absolvenţi de studii de masterat sau studii postuniversitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management, să fie cunoscători ai unei limbi străine de circulaţie internaţională, nivel mediu pentru citit/vorbit şi să aibă cunoştinţe în domeniile conexe profilului de activitate şi management. De asemenea, lista condiţiilor continuă cu deţinerea unui certificat sau autorizaţie de acces la informaţii clasificate, cinci ani vechime în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, să aibă trei ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs, să aibă doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei şi să fi obţinut în ultimii doi ani calificativul de cel puţin „Foarte bun" la evaluarea /aprecierea profesională individuală. De remarcat că viitori şefi nu pot fi sub efectul unei sancţiuni disciplinare, să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile legii, să nu fie în curs de urmărire penală, să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, să nu fie în perioadă de tutelă profesională, să fie declaraţi „apt" din punct de vedere psihologic şi medical pentru promovare în funcţii de conducere şi să aibă o conduită morală şi profesională ireproşabilă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Marin 26 Jul, 2011 09:38 E poate acum, in sfarsit, veti aprecia ofiterii de informatii la adevarata lor valoare.