Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:28 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calendarul Tradiţiilor Militare. Este ziua Informaticienilor. Unitate militară din Forţele Navale cu atribuţiuni în domeniu

ro

01 Sep, 2018 07:01 1802 Marime text
Potrivit "Calendarului Tradiţiilor Militare", Ziua informaticienilor militari se sărbătoreşte, anual, la 1 septembrie, după ce în anul 1963, s-a înfiinţat, prin ordinul Marelui Stat Major, Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării.

Acesta era primul organism ce avea atribuţii de concepţie, de coordonare şi de înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor.
 
Cu timpul evoluţia în acest domeniu a fost marcată de o serie de momente semnificative, cum ar fi transformarea, la 1 martie 1970, a Staţiei Centrale de Calcul în Centrul de Calcul al M.Ap.N., ca organ de execuţie, precum şi înfiinţarea, la 15 iulie 1971, a Direcţiei Mecanizare şi Automatizarea Conducerii Trupelor (ACT), ca organ de concepţie în domeniul Marelui Stat Major, acesta preluând în subordine Centrul de Calcul al M.Ap.N.

Noua structură avea rolul de a elabora o concepţie unitară pentru introducerea de sisteme informatice în M.Ap.N. şi de a înfiinţa structurile organizatorice subordonate M.Ap.N., pentru punerea acesteia în aplicare.
 
Astfel, în 1975 s-a înfiinţat Centrul de Calcul al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, iar în 1977 - Centrul de Calcul al Marinei Militare.
 
În 1969, a apărut prima promoţie de ingineri de calculatoare, moment ce a marcat trecerea la pregătirea unei noi categorii de specialişti.

În perioada 1990-1992, au intrat în dotarea armatei peste 1.000 de microcalculatoare cu utilizare individuală şi în reţele, la sfârşitul anului 1996 existând peste 100 de reţele de calculatoare.

La 15 februarie 1994, domeniul "informatică şi ACT" a fost asimilat ca "serviciu", având ca specialităţi: ofiţeri ingineri calculatoare şi echipamente de ACT, ofiţeri ingineri automatizarea conducerii acţiunilor de luptă ale armelor, ofiţeri informatică, maiştri militari tehnică de calcul şi ofiţeri pentru automatizarea conducerii acţiunilor Marinei Militare.

Cu această ocazie, au fost instituite emblema pentru domeniul IACT şi semnul de armă specific, se arată în volumul menţionat anterior.

Centrul pentru Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică al Forțelor Navale din cadrul Forţelor Navale 
 
Unitatea a fost înfiinţată pe 30 august 1977 prin dispoziţia Marelui Stat Major sub denumirea de "Oficiul de Calcul al Marinei Militare", ca anexa a Comandamentului Marinei Militare.

Oficiul de Calcul al Marinei Militare a funcţionat în garnizoana Mangalia pâna în august 1978, când a fost mutat în actualul sediul, inaugurat oficial pe 22 februarie 1979 sub comanda Capitanului de rangul 2 Victor GLODARENCO.

În 1980, Capitan de rangul 1 Marin VASILE este numit Şef al Oficiului de Calcul al Marinei Militare. În acelasi an intra în exploatare sistemul de calcul FELIX C-512, primit de la ITC Bucuresti, pe care se ţine evidenţa contabilă pentru 3 unităţi şi calculul retribuţiilor pentru 30 de unităţi din Marina Militara şi 20 de unităţi din Dobrogea.

În anul 1981 Oficiul de Calcul al Marinei Militare se transformă în Centrul de Calcul mic nr. 21 al Marinei Militare.

În perioada august 1982- iulie 1985 la comanda unităţii a fost Capitan de rangul 2 Gheorghe POPESCU.

În perioada iulie 1985 – decembrie 1995 comanda unităţii este asigurată de către Căpitan de rangul 3 Gheorghe MARIN.

În perioada decembrie 1986- ianuarie 1987 s-au instalat şi testat calculatoarele FELIX C-1024 şi Independent I-102F. 

În decembrie 1995- septembrie 2002 comanda unităţii este asigurată de către Căpitan comandor Dorin SCRIPCĂ.

În anul 1999 a început realizarea reţelei private a Ministerului Apărării, proces ce a determinat implicarea activă a personalului Centrului de Calcul.

În perioada septembrie 2002 - iunie 2004 comanda unităţii este asigurată de către Locotenent colonel ing. Viorel CENUŞARU. 

Urmare a restructurării din luna noiembrie 2003 unitatea îsi schimbă denumirea în Centrul de Informatica al Forţelor Navale.

În perioada iunie 2004 – iulie 2005 comanda unităţii este asigurată de către Capitan comandor Sorin DUMITRU.

În perioada iulie 2005- iunie 2007 la comanda unităţii a fost împuternicit Capitan comandor Adrian FILIP. 

În luna iulie 2005 unitatea este reorganizată, devenind Centrul de Informatică, Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale, având în structură doua secţii: Secţia Informatică şi Secţia Simulare – Evaluare.

La 01 iunie 2007 cele 2 secţii ale Centrului de Informatică, Simulare şi Evaluare se separă în unităţi distincte: Centrul de Informatică şi Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare.

În perioada iunie 2007- decembrie 2011 comanda unităţii a fost asigurată de către Căpitan comandor dr. Dorin Iordache.

În perioada 2012- 2016 comanda unităţii a fost asigurată de către comandor Grigore Ehimov.

De la 01 august 2016, comanda unităţii este asigurată de către comandor Ovidiu Isac.

Sursa foto: Agerpres
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii