Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:13 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestată pentru cinci zile de Curtea de Apel Constanţa

ro

21 Jun, 2013 00:00 1093 Marime text
Poliţiştii Biroului Urmăriri - Compartimentul Criminalitate Itinerantă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţiştii din Mangalia, au identificat-o şi reţinut-o pe Mervrida Memet, de 51 de ani, din Mangalia.

Organele de anchetă susţin că pe numele femeii, la data de 29 mai, Tribunalul din Copenhaga - Danemarca a emis un mandat european de arestare, pentru „infracţiuni contra persoanei”, faptă prevazută şi pedepsită de art. 110 din Codul Penal Danez, cu închisoare de până la 10 ani.
Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa - Secţia Penală, care a dispus reţinerea acesteia pe un termen de 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Constanţa. Ieri, femeia a fost prezentată la Curtea de Apel Constanţa în vederea confirmării mandatului european de arestare.
Ulterior deliberărilor, instanţa a dispus arestarea preventivă a femeii pe o perioadă de 5 zile, începând din data de 20 iunie până la data de 24 iunie, inclusiv. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. De menţionat că femeia nu se află pentru prima dată în atenţia organelor de anchetă, ea fiind încătuşată şi în trecut într-un dosar de trafic de persoane.

Ti-a placut articolul?

Comentarii