Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 20 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Fiul și-a atacat mama cu un cuțit. Femeia, găsită într-o cultură de porumb de polițiști

ro

20 Sep, 2026 12:20 129 Marime text

sursa foto: Freepick.com
Ieri, 19.09.2026, în jurul orei 14:45, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la o agresiune produsă pe raza satului Petia, comuna Bunești, jud. Suceava.

Potrivit ISU Suceava, sesizarea a fost făcută de către o femeie de 61 de ani care a reclamat faptul că fiul sau de 39 de ani a agresat-o folosind un obiect ascuțit înțepător, aflându-se intr-o stare evidentă de risc victimal, autorul aflându-se în contimuare în arealul gospodăriei victimei.

Echipajul de serviciu s-a deplasat de urgență la locația indicată de victimă, reușindu-se localizarea acesteia intr-o cultură de porumb din apropierea locuinței femeii, aceasta reușind să se refugieze în acest loc dupa ce a fost agresată cu un cuțit de fiul sau de 39 ani. Femeia prezenta o plagă înjunghiată în zona gâtului, pierduse mult sânge și sângera în continuare abundent.

Polițiștii au solicitat de urgență echipaj de sprijin pentru interceptarea autorului, dar au început imediat procedurile de acordare a primului ajutor victimei având în vedere situația de risc medical în care se afla. 

Utilizând cunoștințele acumulate în cadrul cursului de prim ajutor absolvit in cadrul cursurilor de pregătire profesională, polițiștii au aplicat hemostaza primară, reușind oprirea sângerării abundente prin aplicarea de pansamente din trusa de prim ajutor.

Ulteror, s-a acționat condescendent și s-a reușit obtinerea de la victimă a unor date esențiale privind incidentul și autorul.

Astfel, s-a stabilit faptul că anterior sesizării, în jurul orei 14:30, intre femeia de 61 de ani și fiul acesteia de 39 ani a avut loc un conflict, pe fondul consumului de alcool de către fiul victimei. Conflictul a avut loc in locuința femeiii din satul Petia, comuna Bunești, județul Suceava, la un moment dat fiul de 39 ani, luând un cuțit de pe o masă si lovind-o pe mama sa de 61 de ani în zona gâtului, provocându-i o plagă înjunghiată.

Femeiia a reușit să fugă luând asupra sa telefonul mobil, refugiindu-se in grădina din zona locuinței si apelând SNUAU 112- a mai transmis sursa citată.

În timp ce primul echipaj de poliție ajuns la fața locului reușea realizarea contactuluii și stabilizarea victimei, echipajul solicitat in sprijin s-a deplasat la locuință pentru interpelarea autorului, respectiv bărbatul de 39 ani. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, adoptând un comportament necooperant și agresiv, fiind necesară utilizarea procedurilor de imobilizare și încătușare. 


Agresorul de 39 de ani a fost extras fără alte incidente, fiind condus la sediul unității de poliție pentru audieri și îndeplinirea procedurilor specifice.

Între timp, la fața locului a ajuns si echipajul medical, personalul de specialitate derulând activitățile specifice, femeia de 61 de ani fiind preluată și transportată pentru acordare de îngrijiri de specialitate la o unitate medicală. Totodată, personalul medical a apreciat intervenția incipientă a polițiștilor, activitățile derulate având un rol decisiv în evoluția medicală a victimei.

După preluarea în custodie a bărbatului de 39 de ani și îndeplinirea actelor procedurale preliminare de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 12 Preutești, cauza a fost preluată de către ofițerii din cadrul Serviciului Investigații Criminale IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În urma probatoriului administrat și a activităților de cercetare penală desfășurate s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 39 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie prin raportare la tentativă la infracțiunea de omor, bărbatul urmând a fi prezentat instanței de judecată competente cu propunere de arestare preventivă.


De asemenea, polițiștii au aplicat și procedurile privind legislația vizând problematica violenței în familie, fiind emis un ordin provizoriu de protecție cu privire la bărbatul de 39 de ani față de mama sa de 61 ani. 

Conducerea IPJ Suceava adresează mulțumiri tuturor polițiștilor implicați în gestionarea cauzei, atât în ceea ce privește intervenția operativă pentru reținerea autorului, cât și colegilor care au reușit prin abilitățile personale, spirit civic și cunoștințe medicale  obținute în cadrul cursurilor urmate să își aducă un aport decisiv la salvarea vieții victimei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii