Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape de tragedie rutieră din cauza neatenţiei

ro

04 May, 2012 00:00 1288 Marime text
Patru persoane au fost rănite, în apropiere de Băneasa, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Din păcate, un tânăr, pasager în automobil, se află internat în stare gravă, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

La finele cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că, în urmă cu două seri, aproape de ora 20.10, Cristian G., de 30 de ani, a condus un VW Passat dinspre Negureni către Ion Corvin. Ajuns la kilometrul 179, din cauza neatenţiei în conducere, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit un pom. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală atât a şoferului, cât şi a altor trei pasageri, respectiv: Florica F., de 20 de ani, George G., de 28 de ani şi Ionuţ C., de 26 de ani. Acesta din urmă este în Spitalul Judeţean, internat în Secţia de Neurochirurgie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii