Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorul de la Megalos, amendat de reprezentantii legii

ro

01 Aug, 2005 00:00 1143 Marime text

Verificari la cluburile din statiuni

Patru cluburi din Mamaia au fost verificate la sfarsitul saptamanii de o echipa complexa formata din ofiteri din Politie, Garda Financiara si inspectori OPC * Cele mai multe nereguli s-au constatat la clubul Megalos si clubul Bonsai, situat la hotelul Scandinavia * Administratorii celor doua societati au fost amendati pentru nerespectarea conditiilor igienico-sanitare si pentru neinmanarea bonurilor fiscale clientilor * In plus, la Bonsai, unul dintre ospatari este cercetat pentru primire de foloase necuvenite

Doua cluburi din statiunea Mamaia au fost sanctionate contraventional la sfarsitul saptamanii trecute de ofiterii din cadrul Politiei, Garzii Financiare si de inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorilor. Actionand in cadrul programului "LITORAL 2005", ofiterii de Politie judiciara din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, impreuna cu ofiteri din cadrul IGPR - Directia de Investigare a Fraudelor, inspectori ai Directiei Generale a Finantelor Publice - Serviciul de Administrare Fiscala - Activitatea de Control Fiscal Constanta si inspectori din cadrul OPC au organizat si executat, in noaptea de 29 spre 30.07.2005, o actiune pe linie de turism si alimentatie publica, la patru cluburi din Statiunea Mamaia si zona Mamaia Sat-Navodari. Vizata a fost legalitatea comercializarii catre turisti a bauturilor alcoolice, tigari si realitatea inregistrarii veniturilor astfel obtinute. Dintre cei patru agenti economici verificati, au fost constatate doua infractiuni si aplicate noua sanctiuni contraventionale in valoare de 18.000 lei RON. Unul dintre locurile vizate de oamenii legii, tinand cont si de antecedentele pe care le avea la activ, a fost clubul "Megalos", situat pe plaja Cazino din statiunea Mamaia. Societatea, care se pare ca are mai multe "bube negre" a fost sanctionata in principal pentru faptul ca personalul angajat nu inmana clientilor bonuri fiscale. Aceasta a fost sanctionata contraventional de catre inspectorii SAF-ACF Constanta, cu suma de 5000 lei RON, conform art. 10, lit."b" din OUG nr 28/1998. Megalosul nu sta bine nici la capitolul conditiilor igienico-sanitare prevazute de legislatia in vigoare. Inspectorii OPC Constanta au dispus sanctionarea contraventionala a administratorului firmei cu suma de 500 lei RON. Societatea a mai fost amendata si in urma cu ceva timp de ofiterii de la Fraude, pe motiv de contrabanda cu bauturi alcoolice si tigari. Pe lista firmelor verificate la sfarsitul saptamanii, a stat si clubul " Bonsai", situat la hotelul "Scandinavia", din Mamaia. Constatarile echipei operative fac referire la unul dintre ospatari, care a incasat de la clientii clubului, suma de 193,3 lei RON, pentru serviciile oferite, in plus fata de consumatia efectuata de acestia. Ospatarul este cercetat in stare de libertate sub aspectul infractiunii de primire de foloase necuvenite. Verificarile efectuate au mai evidentiat ca societatea nu indeplinea toate conditiile igienico-sanitare prevazute de lege, fapt pentru care administratorul acesteia a fost sanctionat contraventional cu suma de 700 lei RON, de catre inspectorii OPC Constanta. Actiunile de control vor fi continuate conform competentelor de catre inspectorii Serviciului de Administrare Fiscala - Activitatea de Control Fiscal Constanta la agentii economici in cauza, urmand ca in functie de neregulile constatate sa se ia masurile legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii