Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

114 incidente electorale Peste o jumătate de milion de constănţeni au apelat, anul acesta, la 112

ro

02 Oct, 2012 01:00 2066 Marime text
112-112.jpgPeste 81% din numărul total al locuitorilor judeţului Constanţa au apelat, de la începutul acestui an, la Sistemul Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU)112. Astfel, potrivit datelor oficiale, de la data de 1 ianuarie, din Constanţa, s-au efectuat peste 500.000 de apeluri către 112, cel mai mare număr fiind înregistrat în luna august, respectiv 75.838 de apelări. Nu este omis nici faptul că, tot prin 112, constănţenii au semnalat 114 incidente electorale.

În prima lună a cestui an, în Sistemul Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă 112 s-au înregistrat, în total, 65.204 de apeluri din Constanţa. Din acest ultim număr, 4.559 au fost dirijate către Poliţie, 9.150 către Ambulanţă, 2.243 către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi către Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi 322 către Jandarmerie. În februarie, din numărul total de 54.524 de apeluri către 112, 3.783 au intrat în atenţia poliţiştilor, 9.285 de cazuri s-au transferat către cei de la Ambulanţă, 2.038 către ISU şi SMURD şi 105 către jandarmi. Martie: număr total apeluri 112 din Constanţa: 59.898, din care 4.765 către Poliţie, 10.094 către Ambulanţă, 1.759 către ISU şi SMURD şi 92 către Jandarmerie. Aprilie: 58.952 (total apeluri), 5.255 (Poliţie), 9.693 (Ambulanţă), 1.626 (ISU+SMURD) 80 (Jandarmerie). Luna mai, total număr apeluri 112 din Constanţa: 60.371, din care 5.558 Poliţie, 9.890 Ambulanţă, 1.874 ISU şi SMURD şi 140 Jandarmerie. Iunie: 62.943 total apeluri din judeţul Constanţa, din care 6.863 au ajuns în atenţia Poliţiei, 11.146 la Ambulanţă, 2.109 la ISU şi SMURD şi 113 la Jandarmi. Mai departe, Sistemul Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă informează că în luna iulie constănţenii au format 112 de 74.763 de ori. Ulterior, poliţiştii s-au „pricopsit" cu 8.708 apeluri, ambulanţa cu 14.094, pompierii şi cei de la descarcerare cu 2.843 şi jandarmii cu 208 apeluri. În luna august, Constanţa a „generat" 75.838 apeluri către 112, din care 8.911 spre Poliţie, 13.496 către Ambulanţă, iar 2.715 au ajuns în atenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi către Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi 213 către Jandarmi. După cum arătam şi mai sus, prin intermediul Sistemului Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă 112, constănţenii au reclamat 114 incidente electorale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii