Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:57 19 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Victorie, cu „V“ de la Viitorul. Cât de natural vin rezultatele la echipa lui Hagi!

ro

08 Jul, 2019 00:00 889 Marime text

FC Viitorul continuă să scrie istorie în fotbalul dobrogean şi în cel românesc, reuşind în numai zece ani de viaţă (dintre care şapte în Liga 1) să câştige toate trofeele de pe plan intern la nivel de seniori: campionatul (în 2017), Cupa şi Supercupa (în acest an).
 
Performanţa FC Viitorul e unică şi arată ce succes are proiectul fotbalistic al lui Gică Hagi, pornind din Academie şi continuând cu echipa mare. Formaţia de pe litoral are cea mai importantă ascensiune din istoria fotbalului românesc. Nicio altă echipă nu a reuşit ca în şapte ani de prim eşalon să-şi adauge în vitrină toate trofeele puse în joc în România! Mai mult, FC Viitorul a avut aceste trei realizări cu un lot în care peste 50 la sută dintre fotbalişti au fost crescuţi şi formaţi la Academia Gheorghe Hagi.
 
Când vedem ce probleme, frământări, zbateri sau nereuşite sportive sunt la alte formaţii de prim rang din România, cu o istorie şi palmaresuri mult mai bogate decât FC Viitorul, dar care se zbat în mediocritate, şi ce natural, firesc şi simplu vine performanţa la FC Viitorul, ne dăm seama pe ce baze sănătoase sunt construite structurile fotbalistice ale lui Hagi, care produc mereu jucători valoroşi, livraţi la echipa mare. Aceştia, dar şi achiziţiile bune (fără bani mulţi) - „Regele“ creându-şi renumele de a (re)inventa jucători nebăgaţi prea mult de alţii în seamă (ori revitalizându-le carierele altor fotbalişti) - plus continuitatea, stabilitatea şi omogenitatea la nivelul lotului şi al băncii tehnice au făcut din FC Viitorul unul dintre punctele de atracţie ale Ligii 1, dacă nu cea mai interesantă şi mai frumoasă echipă a campionatului.
 
Iar asta de ani buni, nu de ieri de azi. În ultimele trei sezoane cel puţin, trupa lui Hagi e mereu în primele patru echipe ale campionatului, a cucerit Cupa şi Supercupa, iar la Campionatul European de tineret în lotul României s-au aflat zece actuali sau foşti fotbalişti de la FC Viitorul! Având în vedere toate aceste plusuri, ascensiunea continuă a echipei şi modul în care a început campionatul, cu victorie în meci pentru trofeu contra campioanei CFR Cluj, se anunţă o nouă stagiune de succes. Oare ce vrăji va mai face FC Viitorul?
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii