Editorial România pe canapea. Ședință colectivă de terapie națională

 
Dacă România ar fi o persoană, probabil că psihologul ar spune: „Ai trăit mult, ai trecut prin multe și... poate e momentul să vorbim despre asta.” Am avea o sesiune lungă, plină de „da, dar...” și „știți, la noi e altfel”.

La noi tinerii pleacă pentru un trai mai bun, iar părinții rămân să plătească facturi „optimizate” de la o lună la alta. Reforma educației vine ca o furtună care schimbă programa, dar uită să pună termopane la școli.

Dar ce e fascinant, din punct de vedere psihologic, este cum reușim să funcționăm. România e genul acela de pacient care vine la terapie cu zâmbetul pe buze, face o glumă bună despre criza economică, apoi îți spune că așteaptă deja de trei luni un document de la o instituție care „nu mai are toner”.

Suntem obosiți, dar nu ne oprim. Ne revoltăm pe Facebook, dar stăm la coadă tăcuți la ghișeu. Avem o memorie colectivă scurtă, dar un umor de supraviețuire lung cât Carpații.

Și totuși, avem ceva ce nu poate fi ignorat: încă ne pasă!! Ne pasă destul cât să protestăm, să facem glume, să votăm (uneori) și să visăm la „ce-ar putea fi” dacă am face puțină ordine în haosul general.


Din punct de vedere psihologic, poate că România nu e bolnavă, ci doar extrem de obosită. Ca un adult care a crescut prea repede, într-o casă plină de certuri, facturi și vise neterminate. Și acum, stă în fața oglinzii și încearcă să înțeleagă cine e cu adevărat.

Soluția? Nu există una magică. Dar poate începe cu puțin mai multă empatie și ceva mai puțină nepăsare. Până atunci, ne vedem la următoarea ședință de terapie colectivă. Adică mâine, la cafenea, la colțul blocului, pe bancă în parc sau… în secțiunea de comentarii.




Citește și: 


EditorialRomânia, încotro? Când problemele devin normalitate