Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Coman, președintele SIDEPOL - Filiala Constanța, precizări importante în contextul reorganizării IPJ Constanța (DOCUMENT)

ro

20 Sep, 2023 17:00 2081 Marime text
 
 
  • „Promovarea, numirea în funcții de conducere, structuri, poliții orășenești, municipale etc., să se facă pe principiu de competență, profesionalism, experiență și adaptabilitate la lucru în echipă“. 
  • „Fiecare polițist să desfășoare activități conform fișei postului, pregătirii , experienței pentru a se evita evenimentele negative“. 
  • „Polițistul să nu mai fie considerat persoana ,,bun la toate”, ci să desfășoare doar activitățile prevăzute în fișa postului, pentru că în caz contrar, un magistrat poate considera, după caz, poate considera o anumită faptă, ca o depășire a atribuțiunilor de serviciu, implicit, abuz în serviciu“.  
  • „Planul pentru orice tip de acțiune, pe oricare linie de muncă, să se facă de regulă, cu participarea efectivă a lucrătorilor din operativ, cunoscători la modul concret a locurilor și mediilor de interes operativ, precum și a orarului când se săvârșesc fapte ce interesează munca de poliție“.
 
Ion Coman, președintele Sindicatului Democratic al Polițistilor, SIDEPOL, Filiala Constanța, face o serie de precizări importante în contextul reoganizării Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța!
 
Președintele SIDEPOL - Filiala Constanța susține că acest set de propuneri au ajuns și în atenția comisarul șef de poliție Mădălina-Sorina Vlangăr, noul inspector șef al IPJ Constanța, însă nu a primit niciun răspuns din partea conducerii inspectoratului.
 

„Am avut, toate sindicatele, o întâlnire cu doamna inspector șef (nr. comisarul șef de poliție Mădălina-Sorina Vlangăr). Am pus și noi întrebările noastre: cum vedeți dumneavoastră reorganizarea, cum vrea MAI să facă acest proces, cum cred ei că se poate reduce deficitul de cadre (asta ne doare cel mai tare). După vreo două ore de discuții, chiar propunerea mea a fost, să ne retragem, vom face - fiecare sindicat – câte o nouă de informare către dumneavoastră în care o să expunem problemele ridicate de-a lungul vremii, ca și organizații sindicale, și nu a fost luate măsuri, dar și cum vedem noi – în urma consultării membrilor de sindicat – să facem cumva să redresăm puțin IPJ Constanța“, a mai declarat, pentru ZIUA de Constanța, Ion Coman, președintele Sindicatului Democratic al Polițistilor, SIDEPOL, Filiala Constanța.  

 
Cătălin Predoiu, la sediul IPJ Constanța- „Cer o nouă atitudine bazată pe responsabilitate, angajament şi loialitate din partea fiecărui poliţist“
 
În continuare, redăm o parte din nota SIDEPOL - Filiala Constanța cu propuneri și măsuri de îmbunătățire a muncii, cu menținunea că aceasta poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
„1. Eradicarea sau măcar diminuarea deficitului enorm de personal!
 
Este vădit faptul, că profesia de polițist nu mai este atractivă pentru tinerii capabili, așa dupa cum rezultă și din numărul redus, insuficient al celor care s-au înscris la concurs în unitățile de învățământ M.A.I., iar prin lipsa de concurență și superficialitatea selecționării, „se strecoară“ persoane nemotivate profesional, despre care aflăm ulterior că sunt consumatori, traficanți de droguri, instabili psihic, inclusiv cu tendințe de suicid etc, fapt ce conduce la rezultate reduse din punct de vedere operativ și o proastă imagine a polițistului în societate.
 
(...)
 
Totodată, cunoaștem foarte bine că „Reorganizarea” reprezintă o formulă juridică, prin care se creează posibilitatea ca sa fie schimbați din funcție polițiști care au obținut funcțiile prin concurs și că astfel, li se elimină acestora posibilitatea de a acționa în judecata, în caz de mutare abuzivă de pe funcția deținută.
 
De aceea, solicităm transparență și receptivitate la propunerile noastre, în timpul „Reorganizării I.P.J. Constanța”, astfel încât, reorganizarea ce urmează, să fie obiectivă, motivată din punct de vedere operativ și nu doar ocazia eliminării de pe funcțiile deținute a unor polițiști „incomozi” pentru anumite persoane.
 
Precizăm că vom monitoriza cu mare atenție modul cum se va desfășura viitoarea reorganizare și vom aduce la cunoștința decidenților problemele ridicate de polițiști, inclusiv din sindicatul nostru și în situația în care nu se manifestă receptivitate, iar schimbările se îndreaptă către o directivă gresită, în opinia noastră, vom face de așa natură ca totul să fie cunoscut instituțiilor, inclusiv ierarhice, cât și cetățenilor, ca beneficiari ai serviciului polițienesc, în zona de competență.
 
2. Solicităm eliminarea birocrației excesive (scoaterea din birouri în stradă a polițiștilor, ofițeri, agenți, care pur și simplu plimbă hârtii, locul lor fiind în operativ pe ștatul de funcții);
 
3. Este o vorbă în popor, prin care se spune că: „Peștele de la cap se împute!“
 
4. Degeaba sunteți dvs. bine intenționată ca nou inspector șef, dacă, în continuare, polițiști operativi, care trebuie să desfășoare activități specifice stabilite clar prin fișa postului, vor fi nevoiți să piardă timp cu întocmirea de situații statistice inutile sau care se suprapun și care sunt dispuse de către diferiți șefi, ajungând până la nivelele cele mai înalte din minister, ca să dea bine în fața șefilor, a presei și publicului, menținându-și astfel scaunul călduț, încă o perioadă de timp.
 
5. În urmă cu doi ani conducerea de atunci a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, cu complicitatea anumitor șefi de structuri, au dispus în mod abuziv schimbarea programului de lucru în majoritatea subunităților, structurilor de poliție, secții de politie din mediul urban/rural, la 8 ore din 12/24-12/48 , fapt ce a condus la nemulțumiri din partea polițiștilor. (...)
 
6. Solicităm revenirea la un program de lucru care să permită cunoașterea situației operative mai bine pe raza de competență, în timpul serviciului, pe o perioadă mai mare de timp de 12 ore (nu de 8 ore) cu diminuarea numărului și timpului destinat instructajelor la intrarea în serviciu, cu timp mai puțin alocat deplasărilor la și de la locul de muncă, iar lucrătorii de poliție să poată avea pe cât posibil, o viață de familie decentă, timp predictibil suficient de recuperare a capacității de muncă, astfel încât randamentul acestora în serviciu să fie maxim;
 
7. Programul de lucru să se stabilească cu acordul sindicatelor după consultarea polițiștilor!
 
8. Dorim ca și acolo unde se lucrează la program de 8 ore, să se treacă la program de 12 ore, dacă există solicitări în acest sens din partea polițiștilor;
 
9. Să înceteze practica la diferite subunități de a se aprecia activitatea lucrătorului operativ în funcție de numărul de amenzi aplicate, situație ce poate genera abuzuri;
 
10. Să înceteze amenințările din partea șefilor de structuri, în care se desfășoară în prezent programul de 8 ore, cu afirmații de genul ,,Dacă nu vă convine, vă bag numai de noapte și vă liniștesc ! ” sau se forțează schimburile: din schimbul 3- 2, din 2-1;
 
11. Încărcarea excesivă cu sarcini a lucrătorului. Astfel, documentele atașate unei lucrări principale, care sunt accesorii celei principale deja înregistrate, sunt la rândul lor înregistrate, pentru ca, din punct de vedere statistic, să rezulte un număr mare de lucrări înregistrate, în scopul de a se forma percepția unui volum mare de munca, la un potențial control de fond, reprezentat de multe lucrări diverse soluționate.
 
12. Această situație, este determinată de dispozițiile verbale a unor șefi incompetenți, care pun mai presus imaginea personală, în detrimentul muncii efective și care, de cele mai multe ori nu sunt în stare decât să pună rezoluții standard pe lucrări, cu sintagma : “ Luați măsuri legale“.
 
13. Dorim mai multa claritate cu privire la dispozițiile ce sunt comunicate
în teritoriu!
 
14. Încetarea de îndata a permanenței la domiciliu sau găsirea une
modalități de a fi plătită;
 
15. Polițistul e civil, deci nu e militar și nu beneficiază de drepturile
militarilor, care pot fi mobilizați de urgență, după caz;
 
16. În timpul liber, polițistul se poate deplasa cu familia la cumpărături
etc, poate să servească o bere și deci nu poate fi chemat în aceste condiții,
oricum, oricând la serviciu;
 
17. În caz contrar, dacă se doresc restricții față de acesta și să efectueze permanența la domiciliu, cu posibilitatea de a fi chemat la serviciu în condiții optime fizice și psihice, atunci trebuie remunerat asemeni medicilor care desfășoară serviciu de permanență la domiciliu și să i se achite stresul și restricțiile la care este obligat, pe perioada corespunzătoare timpului alocat în acest sens!
 
Numai sclavii fac muncă neremunerată!
 
18. Promovarea, numirea în funcții de conducere, structuri, poliții orășenești, municipale etc., să se facă pe principiu de competență, profesionalism, experiență și adaptabilitate la lucru în echipă;
 
19. Fiecare polițist să desfășoare activități conform fișei postului, pregătirii , experienței pentru a se evita evenimentele negative.
 
20. Polițistul să nu mai fie considerat persoana ,,bun la toate”, ci să desfășoare doar activitățile prevăzute în fișa postului, pentru că în caz contrar, un magistrat poate considera, după caz, poate considera o anumită faptă, ca o depășire a atribuțiunilor de serviciu, implicit, abuz în serviciu;
 
21. Planul pentru orice tip de acțiune, pe oricare linie de muncă, să se facă de regulă, cu participarea efectivă a lucrătorilor din operativ, cunoscători la modul concret a locurilor și mediilor de interes operativ, precum și a orarului când se săvârșesc fapte ce interesează munca de poliție“.
 
Nota SIDEPOL - Filiala Constanța poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Decizie de ultim moment în instanță! Este vizat Matei Vlad Pascu, din accidentul de la 2 Mai (MINUTĂ)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii