Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:45 26 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Bomba" DNA Dosarul Portul ajunge în instanţă. Toate persoanele anchetate vor fi judecate!

ro

21 Mar, 2012 00:00 2946 Marime text

montaj.jpg„Toţi vor fi trimişi în judecată, fără excepţie"

Începutul lunii aprilie. Acesta este noul termen-limită asumat de procurorii anticorupţie în ancheta Portul pentru trimiterea dosarului în instanţă. Aceleaşi surse judiciare au declarat că, fără excepţie, toate persoanele faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale în acest caz vor fi trimise în judecată, fiind vorba, în alte cuvinte, atât despre cei 30 de suspecţi vizaţi de percheziţiile din luna mai 2011, cât şi despre persoanele faţă de care s-a dispus, ulterior, extinderea urmăririi penale. Ceea ce ar însemna un total de peste 40 de persoane ce ar urma să fie trimise în judecată, dosarul la rândul său urmând să ajungă direct în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Amintim că în lista mediatizată de DNA în mai 2011 cu privire la suspecţii din dosarul Portul erau menţionate nume ale unor persoane cu influenţă în Constanţa, cap de afiş fiind senatorul Mircea Banias, alături de „grei" ai porturilor constănţene precum Cătălin Aurelian Pilcă, fost vameş devenit prosper afacerist în port, Eugen Bogatu, fost vameş şi fost director vamal, dar şi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general în Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi şeful Regionalei Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, dar şi fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Adrian Durbac.

„Captura statului"

port-DirectiaVamalaSunaiCadar02.jpgÎn urma anchetei desfăşurate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi întinsă pe parcursul mai multor luni, acuzarea a ajuns la concluzia că „grupul infracţional organizat are drept scop captura deplină a Statului Român în privinţa activităţii de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza DRAOV Constanţa (nr Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale), dar şi din Municipiul Bucureşti. Totodată, anchetatorii sunt de părere că această „captură a statului în acest domeniu de activitate presupune acapararea deplină a instituţiilor competente, ce sunt deturnate de la menirea lor constituţională şi legală şi sunt făcute să lucreze, exclusiv, pentru interesele economice ale grupului criminal organizat".

Palierele grupării

În acelaşi timp, procurorii spuneau că au identificat şi diferitele „paliere" ale grupului, după cum urmează: cel de conducere şi control, din care ar fi făcut parte Aurelian Cătălin Pilcă şi Eugen Bogatu, cel de protecţie externă, unde erau menţionate numele politicienilor vizaţi de anchetă, cel de comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal, din care făceau parte şefii vămilor constănţene şi adjuncţii acestora, precum şi alte trei paliere, de execuţie. Cele din urmă erau împărţite între palierul de execuţie la nivelul sistemului vamal, care era format din lucrătorii vamali, execuţia la nivelul comisionarilor vamali şi al angajaţilor comisionarilor vamali, iar ultimul palier era cel al intermediarilor vamali, oameni de afaceri şi persoane fizice. Surse din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ne-au declarat că ancheta este aproape finalizată, iar dosarul nu va întârzia să fie trimis în instanţă.

Fără excepţii

port-DNABucurestisediu03.jpgAceleaşi voci au dat şi un termen limită pentru înaintarea dosarului, respectiv începutul lunii aprilie. Nu în ultimul rând, potrivit aceloraşi surse judiciare, toate persoanele care au fost vizate de anchetă - începând cu cei 30 de suspecţi faţă de care DNA-ul anunţa încă de anul trecut că se fac cercetări, printre care şi senatorul Mircea Banias, dar şi foştii vameşi deveniţi prosperi afacerişti portuari - vor fi deferite instanţei de judecată. „Toţi vor fi trimişi în judecată, fără excepţie, atât cei faţă de care s-au anunţat cercetările în mai 2011, cât şi cei faţă de care s-a extins urmărirea penală".

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adriana Mironescu 21 Mar, 2012 17:53 Există o domnișoară jurnalistă local. Expertă. În dosarul cu portul, containerele și vama și procesul și deneaua. De la domnișoara cu pricina mai aflăm una, alta. Mai aflăm citate din dosar, împănate cu panseuri nemuritoare pe surse judiciare. Astăzi, mai nou, am aflat cum deneaua detonează bomba … Bombă? Când, cum, unde … să vedem și noi. Să sărim, să filmăm, să ne dăm cu presupusul. Ah, păi stai frate, nu acum … e bombă, dar e pe la începutul lui aprilie … peste fo doo săptămâni, că așa zic sursele judiciare ale domnișoarei. Ale domnișoarei jurnaliste. Deneaua va fi necruțătoare, absolut toți, dar toți cei aflați în cercetare vor fi trimiși în judecată. Suntem nemiloși cu curupția. Pardon, cu o … deci … o luăm de la capăt sistem paralegal, statul a fost confiscat, pe bune. O fi fost, nu știu ce treabă am eu aici … mă rog. Mai știți bancul ăla, cam porcos, cu mersul la cinematograf în Africa de Sud în timpul apartheid-ului? Negrii în sală, albii, normal, la balcon …cu fructe, cu mâncare, cu trabuce … iar când le venea să facă pipilică, îi blagosloveau pe ăia de jos … E, la un moment dat, se aude de jos o voce rugătoare … master, master … mai plimbați-o vă rog … Așa și cu domnișoara jurnalistă … ar putea să citească și alte pagini din dosar … gata, idioțenia asta cu captura statului e repetitivă. Ia să răsfoim … de exemplu … citez din memorie: Mironescu, în calitate de președinte al organizației municipale tralala … a cerut sume de bani ca să iasă prim-vicepreședinte al aceleiași organizații. … Oricare ar fi nivelul profesional al domnișoarei cu pricina, din acest singur paragraf care mă incriminează, în viziunea netulburată a procurorului, deci, domnișoara ar fi putut sesiza câteva minciuni grosolane: nu eram președinte al organizației, n-am cerut sume de bani finului părinților mei, alegerile n-au fost validate, iar directorii de deconcentrate nu se pun că vrea, na, poftim, un primvicepreș de după colțul unei organizații municipale. Este un subiect jurnalistic dosarul ăsta, fără îndoială. În ce mă privește, este un enorm abuz. Asta este de sesizat, scris, comentat. Probabil că o să ajung în judecată. Pe minciunile astea, după ce s-a materializat acest abuz al arestării, da. Dar n-o să ajung că spun sursele domnișoarei că deneaua e nemiloasă și necruțătoare … și uscată și curată, era să zic, dar nu zic … cu corupția, nu. Pentru că n-au cum s-o întoarcă. Ce să spună? Dom’le, am mințit … sorry. Nu era președinte. Nu mai avea influență … Am greșit. Ne asumăm. Te răsplătim. Te facem împărat … N-au cum s-o facă și nu mă pot răsplăti cu nimic. Ce-am pierdut eu, circul ăsta, palmele pe care le simt citind fiecare articol în care se mai trezește câte unul, în pană de subiecte, să-mi asocieze numele cu ceva penal … ei bine, astea nu sunt răsplătibile. O să ajung în judecată … iar momentul responsabilizării domnilor care au făcut posibil acest abuz se mai amână cu câțiva ani. Cine știe ce-o să se întâmple în răstimpul ăsta … poate crăp. Poate o iau razna. O să uite lumea de cariera mea, de poziția pe care am avut-o … peste toate se va așterne praful. Cine știe pe unde vom fi atunci, nu? De-aia o să ajung în judecată. Deși mă deranjează când citesc ce scrie domnișoara, cred că mi-a făcut bine … că adormisem, la un moment dat. Dar m-am trezit. Laurențiu Mironescu