Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Bătrânul din Dumbrăveni, adus la Spitalul Județean Constanța, cu elicopterul SMUD (video)

ro

11 Jan, 2017 12:39 2433 Marime text
În urmă cu puțin timp, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a aterizat elicopterul SMURD, care a adus un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din comuna Dumbrăveni. Bărbatul locuia într-o casă neîncălzită şi avea o stare de sănătate precară.

Pacientul din comuna Dumbrăveni, a fost diagnosticat cu posibil accident vascular cerebral.


La domiciliul acestuia au încercat să ajungă un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă, dar acesta s-a blocat între localităţile Scărişoreanu şi Plopeni.

A fost trimisă spre pacient o şenilată de la Chirnogeni, autospeciala a preluat pacientul şi acesta a fost transportat într-un spaţiu încălzit din cadrul Primăriei Dumbrăveni.

Echipajul cu medic de la SAJ a fost preluat de o şenilată de la Topraisar, s-a încercat deplasarea în localitatea Dumbrăveni, din cauza carosabilului blocat de nămeţi nu s-a reuşit acest lucru, iar echipajele au rămas în localitatea Topraisar.

UPDATE: Potrivit șifului UPU SMURD, Rodica Tudoran, pacientul de la Dumbrăveni este stabil hemodinamic, în observație. Acesta  a fost diagnosticat cu bronho pneumonie.



Sursa foto: ISU Dobrogea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii