Lucrări de modernizare a iluminatului public în mai multe zone din Constanța Unde se intervine și ce străzi sunt vizate
Lucrări de modernizare a iluminatului public în mai multe zone din Constanța: Unde se intervine și ce străzi
98
Marime text
Primăria Constanța continuă lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public din municipiu, intervențiile vizând instalarea de noi echipamente, stâlpi și corpuri de iluminat LED, precum și integrarea acestora într-un sistem inteligent de telegestiune.
În prezent, echipele lucrează pe strada Cișmelei (montare console și corpuri de iluminat), în cartierul Tomis Nord (montare stâlpi, corpuri de iluminat și realizare fundații), pe străzile Adamclisi și Soveja (îndepărtarea cioatelor), precum și pe strada Mircea cel Bătrân, între bdul. Mamaia și str. Ion Rațiu (lucrări de săpătură și montare a cablurilor electrice).
Investiția urmărește reducerea consumului de energie și a costurilor de întreținere, alături de creșterea siguranței în spațiul public.
Pe durata lucrărilor pot apărea restricții temporare de trafic, șoferii fiind rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară.
„Proiectul presupune înlocuirea vechilor echipamente cu corpuri de iluminat LED și integrarea acestora într-un sistem inteligent de telegestiune, care va permite monitorizarea și reglarea de la distanță a iluminatului, în funcție de necesități.
Prin această investiție se urmărește reducerea consumului de energie electrică și a costurilor de întreținere, concomitent cu creșterea calității iluminatului stradal și a siguranței în spațiul public.
Pe durata lucrărilor, în anumite zone pot apărea restricții temporare de trafic sau modificări punctuale ale funcționării iluminatului public. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste prudență și să respecte semnalizarea temporară.
Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, transmite municipalitatea.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


