Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Peste 16.000 de constănțeni și turiști au fost prezenți la Sunscreen Film & Arts Festival

ro

22 Aug, 2023 09:50 763 Marime text
Foto: Sunscreen Film & Arts Festival

Peste 16.000 de constănțeni și turiști au participat ca spectatori la cea de a doua ediție a Sunscreen Film & Arts Festival, potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorii evenimentului.
 
Filmele, concertele și evenimentele speciale din programul celei de-a doua ediții Sunscreen Film & Arts Festival (17 – 20 august) au strâns peste 16.000 de spectatori și participanți în Constanța și Mamaia timp de patru zile. Concertul Mirabelei Dauer și cel al folkiștilor Alifantis & Zan, filmele Încă 2.0 lozuri (r. Paul Negoescu), Carbon (r. Ion Borș), California Dreamin’ (r. Cristian Nemescu) și Dragoste pe muchie de cuțit (r. Germain Kanda) proiectate în Piața Ovidiu, one man show-ul lui Horațiu Mălăele de la Centrul MEPT Jean Constantin și evenimentele din Piața Cazino Mamaia – proiecțiile Visul (r. Cătălin Saizescu) și Casablanca (r. Michael Curtiz) – s-au aflat în topul preferințelor spectatorilor. Pe plaja Reyna, cel mai popular film a fost Tina (r. Daniel Lindsay, T.J. Martin), documentarul despre viața cântăreței Tina Turner.
 
Suntem extrem de bucuroși că festivalul a crescut atât de mult chiar de la a doua ediție. Numărul mare de oameni care au participat seară de seară, în paralel, la atât de multe evenimente ne-a confirmat că inițiativa pe care am avut-o la Constanța, de a construi un festival de film și arte care să devină în câțiva ani un brand important pentru oraș, se dovedește a fi câștigătoare. Ne bucurăm să fim parte din peisajul cultural constănțean, din ce în ce mai efervescent” a spus Alexandra Boghiu, managerul festivalului.
 
De succes s-au bucurat și atelierele dedicate studenților și actorilor din Constanța susținute de actrița Carmen Tănase, actorul Dorian Boguță și de directoarele de casting Viorica Capdefier și Domnica Cîrciumaru. Evenimentul special CinemaGourmet de la Irish Pub a fost sold-out: spectatorii au urmărit un film cu tematică culinară - La Huella, povestea unui bar pe plajă (r. Alessio Rigo de Righi) – iar apoi au mâncat o cină inspirată din film pregătită de chef-ul Sergiu Masli.
 
Actori precum Carmen Tănase, Magda Catone, Ilona Brezoianu, Răzvan Bănică, Ada Galeș și Vlad Logigan s-au întâlnit cu spectatorii în timpul festivalului.
 
SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada.
 
Citește și:
Sunscreen Film & Arts Festival începe azi la Constanța. Cine deschide evenimentul?

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii