Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ateliere de actorie și casting în cadrul proiectului Sunscreen Film & Arts Festival, la Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

ro

15 Sep, 2022 13:46 1380 Marime text
Sursa foto: Universitatea Ovidius ConstantaFacultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța a găzduit, în perioada 9 – 11 septembrie 2022, o serie de workshop-uri și ateliere de actorie și casting care au avut loc în cadrul proiectului Sunscreen Film & Arts Festival, organizat de Transilvania Film și Asociația Festivalul de Film Transilvania, informează prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul facultății, conform Biroului de Presă al Universității Ovidius Constanța.
           
Potrivit sursei citate, la manifestări au participat studenți, elevi de clasa a XII-a și actori pasionați de lumea cinematografică.

Primul eveniment, care a avut loc vineri, 9 septembrie 2022, a fost un Atelier de Actorie Film, susținut de Tudor Giurgiu, regizor, producător și Președinte al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care le-a oferit tinerilor studenți și actori informații utile și sfaturi cu privire la participarea la casting-uri în vederea obținerii unui rol de film sau teatru.

Cea de-a doua manifestare, organizată sâmbătă, 10 septembrie 2022, a fost un Atelier de pregătire pentru casting, susținut de Darko Peric, actor cunoscut la nivel mondial pentru rolul Helsinki din serialul „La Casa de Papel”, care le-a prezentat participanților detalii despre evoluția carierei sale. În cea de-a doua parte a întâlnirii, participanții au realizat o serie de exerciții practice de respirație pentru condiția mentală și psihică a unui actor, urmate de exerciții de respirație ce implică și mișcarea corpului.

Ultimul eveniment din seria activităților găzduite de Facultatea de Arte în cadrul proiectului Sunscreen Film & Arts Festival a avut loc duminică, 11 septembrie 2022, și fost reprezentat de un Atelier de Casting susținut de Viorica Capdefier, director de casting, membră a International Casting Director Network și a Uniunii Cineaștilor din România. În cadrul workshop-ului a avut loc simularea unui casting de film, având drept obiectiv pregătirea viitorilor actori interesați să înceapă o carieră în cinematografie.

„Fiecare dintre cele trei evenimente s-a dovedit extrem de util pentru participanți. Astfel, studenții, elevii și actorii prezenți la ateliere au găsit răspunsuri la întrebările lor, legate de cinematografie și am convingerea că informațiile adunate vor fi benefice pentru tinerii care își doresc să-și croiască acest drum al actorului de film, o lume plină de avantaje, dar și de multă muncă din punct de vedere fizic și mental”, precizează prof. univ. dr. Daniela Vitcu.

Prima ediție a Sunscreen Film & Arts Festival a avut loc, la Constanța, în perioada 8 - 11 septembrie 2022, și a fost finanțată de Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii