Ce mesaj a transmis Ministrul Culturii cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, marcată azi

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, marcată anual pe 27 martie, ministrul culturii, Demeter András István, a transmis un mesaj publicului larg.

Oficialul a rememorat debutul acestei sărbători în 1962, când Jean Cocteau rostea primul discurs oficial, și a subliniat continuitatea acestei tradiții care împlinește astăzi 65 de ani de existență sub egida Institutului Internațional de Teatru.

Ministrul a descris teatrul ca pe un „gest esențial al unei comunități”, evidențiind capacitatea creatorilor de artă dramatică de a rezista în fața nedreptăților și a vicleniei prin pasiune și candoare. 


Redăm în integralitate mesajul ministrului culturii, Demeter András István, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului:


„Pe 27 martie 1962, Jean Cocteau rostea primul discurs oficial de Ziua Mondială a Teatrului; zi care fusese decretată astfel de către Institutul Internațional de Teatru cu doar un an înainte. Au trecut 65 de ani; a trecut o viață de om de atunci; s-au născut generații; au dispărut generații. Au apărut curente noi, mode, trenduri; s-au dizolvat curente vechi, mode vechi, trenduri...

Despre teatru, de când este el pe lume, cam totul s-a spus. Cam totul s-a scris...; cam totul s-a vorbit. Și totuși. Șaizeci și cinci de personalități remarcabile; șaizeci și cinci de artiști, de profesori, de somități au produs emoție în milioane de oameni, transmițând în fiecare 27 martie câte un mesaj vibrant și puternic. Despre teatru și despre rostul acestuia în omenire. Despre nevoia noastră ca el să existe și despre încăpățânarea sa de a nu înceta să existe. Despre fenomenele majore ale omenirii, surprinse în respirația lor directă și refractate, sau absorbite de oglinda Teatrului.

Șaizeci și cinci de mesaje care, preț de câteva minute, au adunat toate inimile celor care le ascultau într-o singură palmă; într-o singură mână întinsă dinspre Protagonist spre... Public. Iar publicul – considerat la anvergura lui planetară – concentrându-și gândurile, trăirile, tresăririle pe durata acelor câtorva minute, a simțit că inima îi este în siguranță acolo. În mâna aceea întinsă cu cel mai firesc gest posibil: gestul care oferă și primește în același timp. Gestul teatral. Gestul esențial al unei comunități pe care trecutul n-a cruțat-o, pe care contemporaneitatea n-o răsfață și căreia viitorul nu i-a făcut niciodată promisiuni: comunitatea creatorilor de teatru. O categorie care, în timp, a rezistat cruzimii, nedreptății, disprețului și vicleniei barbare. O categorie care s-a salvat prin pasiune, prin mirajul artei și printr-o încredere misterioasă, a cărei forță teribilă este concurată doar de candoarea sa inepuizabilă.


Astăzi, îi doresc acestei comunități să nu-și piardă niciodată încrederea și să-și redobândească toate sensurile legendare; unele dintre ele, rătăcite temporar prin istorie. Îi doresc și ne doresc ca acel sentiment suspendat și febril, pe care îl încercăm cu toții când auzim mesajul din 27 martie, să rămână cu noi și în celelalte 364 de zile dintre aniversări. Ca un memento vivere. Ca o permanență discretă, sau ca o liniște între două gonguri, când orice lume devine posibilă și când toate poveștile universului primesc consistență magică.”