Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Tătaru Asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice

ro

11 Oct, 2020 15:10 1564 Marime text


Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat duminică, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunță Agerpres.

"După cum ştiţi, asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice", a precizat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

În acest context, el a arătat că asimptomaticii cu comorbidităţi vor rămâne în continuare cu internare după evaluare, iar simptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi şi vor primi un tratament la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie.

"Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare, vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz, pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu direcţia de sănătate publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor", a spus Tătaru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii