Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:41 24 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măşti destinate persoanelor vulnerabile Premierul Ludovic Orban - Contractul va fi reziliat, dacă cei care au câştigat nu livrează luni produsele

ro

23 Aug, 2020 17:26 598 Marime text
 
  • Orban: „Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului“.  
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, referindu-se la licitaţia pentru măştile destinate persoanelor vulnerabile, că va fi reziliat contractul dacă cei care au câştigat nu livrează luni produsele, informează, agerpres.ro

Şeful Executivului a explicat că licitaţia a fost contestată de trei firme, atât la CNSC, cât şi în instanţă, contestaţiile au fost respinse şi ulterior s-a trecut la semnarea contractului-cadru, apoi a celui subsecvent cu câştigătorul.

"Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv. Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară - rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract. (...) Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului", a spus Orban, la finalul unei vizite de lucru în Gorj, potrivit sursei mai sus citate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii