Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tensiuni pe tema agentului termic la Mangalia Cristian Radu solicită consilierilor să pună interesul public mai presus de interesele de partid

ro

19 Sep, 2013 00:00 1914 Marime text
Consiliul Local Municipal Mangalia s-a reunit, marţi, într-o şedinţă de îndată, eveniment pe a cărui ordine de zi a fost inclus, la punctul diverse, un proiect de hotărâre referitor la majorarea de capital social a Goldtherm (furnizorul de agent termic), pentru achiziţionarea şi montarea de arzătoare de gaz. Acestea din urmă sunt necesare pentru racordarea centralelor termice la reţeaua de gaze din localitate. În mod surprinzător, proiectul de hotărâre nu a trecut, consilierii locali PSD şi PDL abţinându-se.
Reacţia primarului Mangaliei, Cristian Radu, nu a întârziat să apară. El a declarat, ulterior şedinţei, că face un apel la aleşii locali „să dea dovadă de responsabilitate faţă de cei care i-au ales şi să voteze racordarea centralelor termice la reţeaua de gaze naturale”.

Edilul şef a ţinut însă să menţioneze că este convins că la şedinţa ordinară din 27 septembrie consilierii „vor pune interesul public în faţa intereselor de partid şi vor aprecia proiectele atât de necesare pentru dezvoltarea oraşului”.
În acest context, Cristian Radu a precizat că reducerea preţului gigacaloriei va fi aplicată după amortizarea cheltuielilor cu modernizarea sistemului de termoficare din Mangalia. „Aceste reduceri vor avea loc începând cu următorul sezon rece”, susţine primarul.
„Subliniez, de asemenea, schimbările majore care au avut loc în oraşul nostru, pe acest subiect, în ultimul an. Cu sprijinul Consiliului Local, termoficarea a revenit la autoritatea publică, iarna trecută au fost eliminate problemele cu încălzirea, iar în această iarnă avem funcţională şi reţeaua de gaze naturale”, a conchis primarul Mangaliei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii