Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:47 21 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se lucrează la un nou regulament pentru titlul de cetăţean de onoare al oraşului Constanţa. Facilităţi fiscale şi gratuitate pe autobuzele RATC

ro

30 Mar, 2019 00:00 782 Marime text
În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Municipal, primarul Decebal Făgădău a precizat că îşi doreşte ca pe viitor să nu mai acorde decât în cazuri de forţă majoră, titluri de cetăţean de onoare postmortem.
Edilul îşi propune ca persoanele valoroase ale urbei să fie omagiate atâta timp sunt în viaţă. În acest sens, de aproape doi ani de zile se lucrează şi la un nou regulament pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului, care să confere şi facilităţi celor care vor beneficia de aceste titluri pe viitor. Cum municipalitatea nu mai dispune de terenuri libere, cel mai probabil viitorii cetăţeni de onoare vor beneficia de facilităţi fiscale la plata taxelor şi impozitelor, acces gratuit în instituţiile de cultură şi gratuitate pe mijloacele de transport în comun.
Actualul regulament prin care se acordă titlul de cetăţean de onoare al municipiului a fost elaborat în 1995. Potrivit primarului de elaborarea actualului regulament se ocupă consilierul său personal, Mihai Petre alături de alţi funcţionari din primărie.
Primele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor de onoare ai Constanţei

Hotărârea Consiliului Local 629 privind aprobarea statutului municipiului Constanţa s-a adoptat în 29.09.1995, în mandatul lui Corneliu Neagoe (primarul Constanţei între 1992 şi 1996). La capitolul 5 al HCL, redactat de mână, se regăseşte şi documentul privind acordarea „titlului de cetăţean de onoare“ al municipiului Constanţa. Acordarea acestei recunoaşteri se realiza „în baza meritelor deosebite dintr-un domeniu de activitate - social, politic, cultural, ştiinţific, economic sau sportiv - ale unei persoane fizice care prin conduita morală trezeşte în rândul cetăţenilor sentimente de mândrie şi preţuire. Acordarea titlului prin care se urmăreşte realizarea unor scopuri politice este interzisă. Iniţiativa acordării aparţine primarului sau consilierilor locali. Propunerea trebuie motivată temeinic şi validată de o comisie“, aşa cum se arată în hotărârea adoptată în 1995.

Titlul se traducea, practic, prin decernarea unei diplome pe care erau reproduse stema şi sigiliul oraşului, semnată de primar, acordarea câtorva facilităţi, precum gratuitate pe mijloacele de transport public şi scutirea de la plata unor taxe speciale stabilite de Consiliul Local, invitarea la solemnităţi şi recepţii, dar şi înscrierea în „Cartea de onoare“ a municipiului.

Primul cetăţean de onoare al Constanţei a fost maestrul Oleg Danovski, iar ultimul din mandatul său, care s-a încheiat pe 21 iunie 1996, artistul plastic Ion Tiţoiu. Tot în mandatul lui Neagoe, consilierii locali au refuzat acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru poetul, criticul literar, istoricul literar, semiologul şi eseistul Marin Mincu.
Din 1999, cetăţenii de onoare au primit şi un teren de 500 mp
În mandatul primarului Gheorghe Mihăieşi (1996-2000), statutul municipiului Constanţa a fost completat, prin urmare, şi capitolul dedicat cetăţenilor de onoare ai oraşului. Astfel, prin HCLM 323/1999, se completează art. 21 prin adăugarea literei „e“, astfel formulată: „Atribuirea în proprietate a unui teren din domeniul privat, situat în intravilanul municipiului, în suprafaţă de 500 de mp, în vederea edificării unei locuinţe sau a unui centru cultural sportiv, artistic, ştiinţific, în funcţie de doleanţele cetăţenilor de onoare“. Această prevedere se adăuga astfel celor din HCLM din 629/1995.
Din 2005, titlul de cetăţean de onoare se acordă şi post-mortem
Prin hotărârea nr. 121, adoptată în şedinţa Consiliului Local Municipal din 7.04.2005, se completează, din nou, statutul municipiului Constanţa şi se reglementează şi acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem, cu singurul drept de a fi înscrişi în „Cartea de onoare“ a municipiului sau ca numele lor să fie atribuite unor străzi, unor instituţii de cultură sau unor cluburi sportive. Ultima modificare în statutul municipiului a fost realizată în mandatele primarului Radu Mazăre (2000-2015).

Într-unul dintre mandatele acestuia, consilierii locali ai PNL au venit cu o năstruşnicie care a trecut cu brio, mai exact ca „acei consilieri locali sau judeţeni care au mai mult de trei mandate la activ să primească titlul de cetăţean de onoare“. Aşa se face că pe lista cetăţenilor de onoare ai Constanţei veţi găsi o sumedenie de politicieni, foşti consilieri, cu trei, patru sau chiar cinci mandate. În plus, în vremea lui Mazăre, cetăţenii de onoare au putut beneficia şi de acces liber la toate spectacolele şi manifestările ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive de pe raza municipiului, de o reducere de 50% la facturile de apă, canal şi termoficare ori de gratuitate la atribuirea unui loc de înhumare.

Mandatul lui Făgădău, fără nicio facilitate
În mandatul său, primarul Decebal Făgădău nu acordă nicio facilitate cetăţenilor de onoare ai municipiului Constanţa, nici în ceea ce priveşte utilităţile, taxele şi impozitele sau transportul public în comun.
 

Citeşte şi: Cotidianul ZIUA de Constanţa solicită primarului Decebal Făgădău şi Consiliului Local Municipal modificarea hotărârilor privind acordarea titlului de cetăţean de onoare/cetăţean de onoare post-mortem (galerie foto + documente)

Citeşte şi: Chiar nu poate fi schimbat regulamentul? Din 2015, cetăţenii de onoare ai municipiului Constanţa nu mai au beneficii de pe urma acestui titlu

Ti-a placut articolul?

Comentarii