Istoria comunei Poarta Albă, județ Constanța – între vestigii arheologice, memorie colectivă și renaștere modernă

Pe pagina Primăriei Poarta Albă, există și o secțiune de dedicată istoriei localității, care, poate la prima vedere, nu înseamnă mult pentru cei din exteriori. Însă încărcătura zonei este una specială. Comuna Poarta Albă, situată în județul Constanța, este un loc încărcat de istorie, cu rădăcini adânc înfipte în trecutul tumultuos al Dobrogei. Așezarea sa în apropierea Canalului Dunăre-Marea Neagră, dar și pe traseul unor importante descoperiri arheologice, oferă comunității o identitate aparte, în care trecutul și prezentul se întrepătrund vizibil.

Dobrogea, tărâmul unic dintre Dunăre și Mare, a fost dintotdeauna un spațiu al diversității etnice și culturale, unde români, turci, tătari și alte neamuri și-au împletit obiceiurile și credințele. Aici, la Poarta Albă, săpăturile din anii ’50, prilejuite de construcția canalului, au scos la iveală descoperiri arheologice de mare valoare: în 1951, a fost identificat un depozit de aur și bronz la poalele estice ale Văii Galeșului, iar în 1958 au fost descoperiți doi colți întregi de mamut, la o adâncime de 12 metri, în stratul de loess. Aceste descoperiri atestă o locuire veche și bogată în civilizații străvechi, dinaintea administrației romane.
 

În epoca modernă, pe hărțile militare rusești de la 1838, satele Alakap (denumirea veche a Poartei Albe) și Nazarcea apăreau ca devastate în urma războaielor ruso-turce. Se crede că satul Alakap a fost întemeiat în jurul anului 1812 de câteva zeci de familii de turci și tătari. Denumirea veche a fost păstrată până în anul 1930, când, în contextul creșterii populației românești și al schimbărilor politice, localitatea a fost rebotezată Poarta Albă.
 

Vizitatori importanți ai vremii au lăsat mărturii despre zonă. Agronomul Ion Ionescu de la Brad vizita Dobrogea în jurul anului 1850 și semnala vestigii romane. Ulterior, în 1897, Grigore Danescu consemna satul în dicționarul geografic, iar în 1901 George Lahovari menționa Nazarcea ca sat al plășii Omurcea.
 

Scriitorul Dimitrie Anghel, funcționar în Direcția Bunurilor Dobrogei, descria într-o povestire pitorescă, „În căutarea tabiei a 18-a”, o călătorie prin Alacap, în scopul identificării unor loturi de pământ ce existau doar pe hârtie.
 

Istoria recentă a localității este legată indisolubil de Canalul Dunăre–Marea Neagră. Deși ideea construcției datează din secolul al XIX-lea, lucrările au fost demarate în perioada 1950–1953, într-un context politic sumbru. Mii de deținuți politici au fost forțați să lucreze în condiții inumane pe șantierul canalului, iar Poarta Albă a devenit astfel sinonim cu un lagăr de muncă forțată. Lucrările au fost sistate în 1953, iar în 2000 a fost ridicată o Coloană Comemorativă în memoria celor care au suferit aici. Canalul a fost inaugurat oficial abia în 26 mai 1984, devenind una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură navigabilă din România, scurtând cu circa 400 km drumul spre mare.
 

Astăzi, Poarta Albă este o comună modernă, dar atentă la istoria sa – o așezare cu rădăcini vechi, păstrătoare a memoriei unor vremuri dificile și în același timp un punct strategic al județului Constanța, conectat direct cu istoria Dobrogei și a României.

Citește și 
Proiectul rețelei de gaze naturale din comuna Poarta Albă Stația de reglare și măsurare de la Dorobanțu, aproape funcțională