USR Constanța reclamă blocarea finalizării anexei Grădiniței „Lumea Poveștilor” de către primărie
USR Constanța reclamă blocarea finalizării anexei Grădiniței „Lumea Poveștilor” de către primărie
				                   
				                   
				                
							
							 224
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Finalizarea anexei Grădiniței „Lumea Poveștilor”, un proiect așteptat de comunitate de peste 15 ani, continuă să fie amânată, atrage atenția USR Constanța, prin Florin Cocargeanu.
Deși documentația tehnică a fost finalizată încă din anul trecut, investiția nu a fost inclusă în bugetul local de către primărie. În luna martie, USR a depus un amendament pentru alocarea fondurilor necesare finalizării lucrărilor, însă propunerea a fost respinsă de consilierii PNL și PSD. În luna iulie, amendamentul a fost reluat și de această dată adoptat de Consiliul Local.
Cu toate acestea, în ultima ședință, primarul a declarat public că aprobarea amendamentului ar fi „degeaba”, invocând lipsa timpului pentru organizarea licitației și neclaritatea sursei sumei de 3 milioane de lei.
Potrivit lui Cocargeanu, suma este prevăzută clar în devizul oficial al proiectului, verificat de aparatul de specialitate al primăriei: „Dacă primarul și-ar fi făcut treaba la timp și nu ar fi blocat repetat finalizarea proiectului, licitația ar fi fost lansată până acum. Lipsa de timp nu este o problemă apărută din neant, ci consecința lipsei de voință și de acțiune.”
Consilierul USR subliniază că, după 15 ani de promisiuni, părinții și copiii din cartier rămân „captivi între justificări birocratice și tergiversări politice”, iar finalizarea grădiniței continuă să fie amânată fără motiv administrativ real.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					