Investiţie de 500.000 de euro a Polaris M Holding Un sistem european modern de colectare a deşeurilor a fost inaugurat, vineri, la Mangalia (galerie foto)
Investiţie de 500.000 de euro a Polaris M Holding: Un sistem european modern de colectare a deşeurilor a fost
26 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3313
Marime text

„Vorbim de civilizaţie, de curăţenie în oraş“
„Trebuie să investim pe termen lung. Sunt convins că atunci când s-au făcut cheltuielile pentru pubelele de acum, existau şi aceste soluţii. Cei care coordonau Primăria Mangalia la acea vreme au ales o variantă scumpă şi proastă“, a declarat edilul, referitor la sistemul de colectare ce urmează a fi înlocuit.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la suma de 500.000 de euro
Prezent la eveniment, Adrian Picioiu, şeful Departamentului de Achiziţii Publice din cadrul Polaris, a vorbit despre avantajele pe care noul sistem le aduce comunităţii, dar şi mediului. Potrivit acestuia, printr-o modalitate inovatoare, deşeurile vor fi colectate în condiţii salubre şi de protejare a mediului înconjurător, fiind împiedicate accesul animalelor şi răspândirea mirosurilor neplăcute: „Este un sistem nou, modern de colectare a deşeurilor municipale şi nu pot decât să-l felicit pe domnul primar. Mangalia este primul municipiu din Dobrogea, şi chiar din zona de sud-est a României, care foloseşte acest sistem de colectare“. Referitor la problema animalelor din zona pubelelor publice, edilul Mangaliei a spus: „Avem un contract cu o firmă specializată în gestionarea problemei câinilor. Această problemă stringentă a oraşului va fi rezolvată anul acesta“.
Noul sistem încurajează colectarea selectivă şi, astfel, reciclarea, existând pentru fiecare zonă din oraş patru containere, cu o capacitate de 1,1 metri cubi pentru fiecare tip de deşeu. Funcţionarea platformelor subterane se realizează printr-o instalaţie hidraulică de la nivelul solului. Iniţiativa a fost demarată de Consiliul Local Municipal Mangalia, iar valoarea investiţiei, care se ridică la suma de 500.000 de euro, a fost suportată integral de firma de salubrizare Polaris M Holding. Cetăţenii au primit cu încântare schimbarea pe care municipalitatea a iniţiat-o împreună cu reprezentanţii Polaris, caracterizând-o drept „un semn de civilizaţie“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii