Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:53 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a ajuns Nicuşor Constantinescu de la arierate la demisia sa şi a Guvernului USL!

ro

13 Mar, 2013 00:00 2545 Marime text
Deşi există o ordonanţă de urgenţă care prevede acoperirea arieratelor din fondurile din TVA şi din impozitul pe venit, şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, continuă să aibă o altă viziune în privinţa stingerii datoriilor mai vechi de 90 de zile, chit că proiectele sale vin în contradicţie cu cele propuse de şefii săi de la Bucureşti. Astfel, şeful CJC şi-a propus să acopere arieratele prin îndatorarea instituţiei pe care o conduce la Trezorerie, încurajând primăriile să facă acelaşi lucru. „Noi am depus deja la comisia de împrumut o cerere pentru acordarea unui împrumut de 18 milioane. Sunt şi alte primării care fac la fel. Vorbesc aici despre Mangalia, Eforie, Cumpăna”, a afirmat şeful CJC. În cazul autorităţilor locale sărace, precum Dobromir şi Dumbrăveni, care nu au posibilitatea să suporte returnarea unui împrumut, şeful CJC propune Guvernului să se crediteze pentru ele. „Guvernul României poate să se împrumute pentru primăriile sărace, iar în 5 sau 10 ani să le achite arieratele”, a explicat şeful CJC. 

„Cînd cineva o ia la stânga sau la dreapta trebuie corectat”

Preşedintele CJC îşi menţine afirmaţia potrivit căreia ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, ar trebui să plece de la Guvern, chiar dacă declaraţia l-a nemulţumit pe premierul Victor Ponta care a afirmat că „Nicuşor Constantinescu poate să se supere, miniştrii îi numesc eu, ca prim-ministru”. În opinia şefului CJC, dacă Guvernul USL continuă în acelaşi ritm ar trebui să-şi dea demisia. Tot şeful CJC a afirmat că Voinea a aruncat această chestiune a arieratelor „hodoronca-tronca, la toată lumea, fără a ţine cont că multe primării, se pot împrumuta dar sunt prea sărace să înapoieze anual aceşti bani, de aia este nevoie de o analiză serioasă”. „Eu am spus că oricare dintre miniştri, inclusiv prim-ministrul, inclusiv eu ca preşedinte de Consiliu Judeţean şi orice preşedinte de Consiliu Judeţean şi primar USL, dacă nu ne facem treaba în acest mandat şi nu dăm răspuns aşteptărilor populaţiei va trebui să plecăm toţi, să ne dăm demisiile pentru că nivelul de aşteptare şi votul ăsta uriaş pe care l-au dat românii USL-ului în 9 decembrie 2012 ne obligă să ducem la îndeplinire ce am promis, programul de guvernare al USL. Ori dacă cineva indiferent cine e el o ia la stânga sau la dreapta trebuie corectat”, a punctat Nicuşor Constantinescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii