Mecatin SRL, firma deputatului AUR Cosmin Hristu, trebuie să înapoieze chiria. Procesul ajunge la Tribunalul Constanța
Mecatin SRL, firma deputatului AUR Cosmin Hristu, trebuie să înapoieze chiria. Procesul ajunge la Tribunalul
17 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
338
Marime text
338
Marime text

- Pe fondul cauzei de la Judecătoria Constanța, reclamanta Deluxe Construct SRL a arătat că a încheiat un contract de închiriere la data de 13 iulie 2023 cu pârâta, al cărui obiect a fost închirierea unui spațiu comercial de 80 mp, cu destinație de alimentație publică, pe o perioadă de trei ani
Mecatin SRL, firmă controlată de Cosmin Hristu, deputat AUR, a făcut apel în procesul cu Deluxe Construct SRL, după ce a fost obligată în primă instanță să plătească 56.476,82 lei reprezentând avans chirie.
Procesul se mută acum la Tribunalul Constanța care încă nu a stabilit data primei înfățișări, după cum se arată pe Portal Just.

Pe fondul cauzei de la Judecătoria Constanța, reclamanta Deluxe Construct SRL a arătat că a încheiat un contract de închiriere la data de 13 iulie 2023 cu pârâta, al cărui obiect a fost închirierea unui spațiu comercial de 80 mp, cu destinație de alimentație publică, pe o perioadă de trei ani.
Deluxe Construct SRL a plătit chiria în avans pe 12 luni, respectiv perioada 01.09.2023-01.09.2024, cuantumul total fiind de 56.476,82 lei.
Spațiul închiriat nu avea destinația statuată în contract
Reclamanta a precizat în fața magistraților că spațiul închiriat nu avea destinația statuată în contract, anume cea de alimentație publică, iar bunul nu a fost niciodată folosit în acest scop de la încheierea contractului. Reclamanta a mai arătat că spațiului i s-au adus îmbunătățiri din suma plătită în avans de către aceasta.
O prevedere contractuală
„Aşadar, deşi prin contractul de închiriere, la art. 2, Locatorul s-a obligat să pună la dispoziţia reclamantei un spaţiu complet utilat și echipat pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică - autoservire şi catering, la momentul când aceasta a depus documentaţia pentru obţinerea avizului de funcţionare de la Primăria Constanţa, i-a fost pus la dispoziţie un extras CF al bunului în care acesta apărea ca şi „construcţie prestări servicii auto”.
#### de această realitate, Primăria Constanţa nu a putut emite autorizaţia de funcţionare, în condiţiile legii şi ale reglementărilor locale (Regulament 261/2023).”
Alte aspecte învederate de Deluxe Construct SRL
„Totodată, reclamanta a arătat faptul că, până la data la care a primit răspunsul primăriei, a făcut o serie de demersuri pentru amenajarea spaţiului, achiziţionând utilaje şi mobilier ce urmau a fi destinate activităţii de alimentație publică, însuşi locatorul recunoscând că spaţiul a suferit modificări, îmbunătăţiri, realizate din chiar avansul ce i-a fost facturat reclamantei, respectiv din contravaloarea chiriei pe un an, iar din cuprinsul contractului reiese faptul că activitatea pe care locatarul urma să o desfăşoare era aceea de alimentaţie publică, şi nu de prestări - servicii auto, astfel cum s-a dovedit a fi destinația bunului, conform înregistrărilor din cartea funciară şi cum confirmă extrasul CF de informare nr. 291179/21.10.2024.
Mai mult, pentru activitatea de alimentație publică, pe lângă destinaţia (de alimentaţie publică) bunului din punct de vedere tehnic, reclamanta consideră că spațiul trebuia să dispună inclusiv de gaze şi curent electric 3,80v (trifazic), necesare funcţionării utilajelor specific destinate activității, însă gazele în spaţiu s-au tras din avansul plătit de reclamantă, iar curentul electric, la puterea solicitată, a fost suportat tot de aceasta, separat de plata facturii de chirie, astfel că, un spaţiu a cărui destinaţie nu a făcut posibilă utilizarea, în condiţiile legii, de către reclamantă, nici măcar o zi, a fost inclusiv îmbunătăţit de aceasta în perioada contractuală.”
Cum s-a apărat firma lui Cosmin Hristu
„Prin întâmpinarea depusă la data de 08.01.2025, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, considerând că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că nu poate fi ţinută să restituie contravaloarea chiriei plătite de reclamantă, în condiţiile în care a predat folosinţa bunului pe o durată de mai mult de un an şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale.
Astfel, pârâta a arătat că, conform art. 1 din Contract, obiectul contractului este reprezentat de cedarea folosinţei unui spaţiu în suprafaţă de 80 euro mp, spaţiu care va fi utilizat de către reclamantă în scopul desfăşurării activităţilor prevăzute în obiectul de activitate al acesteia, respectiv alimentaţie publică, adică pârâta s-a obligat să pună la dispoziţie un spaţiu pentru ca reclamanta să îşi desfăşoare activitatea de alimentaţie publică.
Spaţiul a fost predat către reclamantă conform destinaţiei de alimentaţie publică, lucru pentru care pârâta a trebuit să facă unele lucrări pentru adaptarea spaţiului. Astfel, prin înţelegerea părţilor, predarea folosinţei bunului s-a făcut încă din luna iunie 2023, pentru ca reclamanta să amenajeze localul în vederea desfăşurării activităţii. S-a convenit ca pârâta să facă şi lucrări de branșare a spaţiului la reţeaua de gaze, deşi iniţial s-a spus de către reclamantă că nu este nevoie, deoarece toată aparatura bucătăriei este electrică. #### de acestă situaţie, reclamanta însăşi a propus să plătească în avans chiria pe un an şi pârâta să predea bunul cat mai repede. Astfel, pârâta a predat cheia spaţiului, pentru a-l utila, încă din luna iunie 2023, şi nu se poate susţine că nu a predat bunul închiriat în condiţiile în care are dovezi că acest spaţiu a fost amenajat de către reclamanta în vederea desfăşurării activităţii.
În ceea ce priveşte faptul ca spaţiul nu avea destinaţia alimentaţie publică, pârâta a precizat că reclamanta avea obligaţia de a obţine autorizaţie de funcţionare pentru activitatea pe care dorea să o desfăşoare. #### de la începutul contractului trebuia să depună o cerere la Primaria Mun. Constanta, pentru a se elibera autorizaţia. Cererea a fost formulat însa în data de 19.01.2024, primind refuz în data de 24.01.2024.
În final pârâta a învederat că reclamanta a depus cererea de emitere a autorizaţie abia în ianuarie 2024 şi apoi a formulat cerere de restituire chirie, abia în august 2024, la sfârşitul contractului de închiriere.”
Concluziile Judecătoriei Constanța
„Reclamanta solicită restituirea chiriei achitate întrucât susține că spațiul nu a fost predat în destinația convenită, ci a fost utilizat doar pentru amenajări efectuate din avansul plătit, fără a fi putut desfășura activitatea de alimentație publică.
Societatea pârâtă s-a apărat în sensul că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv a predat bunul către reclamantă conform destinației de alimentație publică din luna iunie 2023, însă fără a primi însă autorizația de funcționare, susținând că reclamanta avea obligația legală de a o obține. A mai arătat că a efectuat lucrări de adaptare a spațiului, inclusiv branșarea la rețeaua de gaze, și că a suportat costuri suplimentare pentru delimitarea acestuia de restul halei, la solicitarea reclamantei.
Instanța reține că reclamanta, în calitate de locatar, a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor sale contractuale, respectiv de plată a chiriei. În ceea ce privește obligația sa de a lua în primire bunul dat în locațiune, din probele administrate a rezultat că bunul a fost predat în scopul efectuării pregătirilor necesare derulării activităților specificate în contract, având în vedere la la momentul încheierii contractului spațiului era folosit ca depozit.
Contrar susținerilor pârâtei, instanța reține că în contract nu s-a prevăzut că diligențele pentru obținerea autorizației ar fi fost în sarcina reclamantei. Prevederile contractuale au fost în sensul că ,,pentru desfășurarea activității prevăzute de obiectul propriu de activitate, locatarul va avea toate autorizațiile necesare impuse de legislația în vigoare, iar spațiul se predă către chiriaș utilat (conform destinației) de mai sus."
Astfel, din interpretarea clauzelor contractuale, coroborate cu art. 1786 C. civ., locatorul-pârât este ținut să predea locatarului bunul dat în locațiune, să mențină bunul în stare corespunzătoare de folosință pe toată durata locațiunii și să asigure locatarului liniștita și utila folosință a bunului pe tot timpul locațiunii, dat fiind că scopul contractului a fost evidențiat încă de la momentul încheierii acestuia, respectiv închirierea spațiului comercial în vederea desfășurării activității de alimentație publică.
Mergând pe interpretarea dată de pârât, reclamanta a făcut toate diligențele pentru obţinerea autorizației de funcționare, însă răspunsul nefavorabil primit de la Primăria Municipiului Constanța nu îi poate fi imputabil acesteia, având în vedere că motivul refuzului eliberării autorizației de funcționare a fost mențiunea din extrasul de carte funciară al imobilului, mai exact că spațiul reprezintă construcție prestări servicii auto, pentru care nu au fost prezentate înscrisuri care să ateste schimbarea de destinație în spațiu de alimentație publică. Ori obligația locatorului potrivit prevederilor contractuale era de a preda spațiul utilat conform destinației de alimentație publică, deci inclusiv efectuarea modificărilor destinației imobilului din CF, care sunt în sarcina proprietarului bunului, nu a locatarului.
Instanţa are în vedere faptul că spațiul nu a funcționat niciodată conform destinației stabilite, astfel încât scopul contractului nu a fost îndeplinit.
Referitor la susținerea pârâtei privind racordul la gaze, instanța reține că nu schimbă cu nimic situația, acest demers intrând oricum în sarcina pârâtei în ansamblul obligației de a preda bunul utilat conform destinației stabilite, și privită singular, acţiunea de racordare la gaze nu poate fi considerată ca o îndeplinire a obligaţiei de predare asumate, având în vedere că spațiul în ansamblul său trebuia predat utilat complet, apt pentru a fi folosit conform destinaţiei stabilite.
În raport de probele administrate, instanța constată că reclamanta și-a executat obligația aferentă contractului, însă pârâta nu și-a executat obligația corelativă de a preda bunul utilat conform destinației stabilite și de a asigura folosința spațiului comercial potrivit scopului pentru care a fost încheiat.”
Iată minuta instanței:
„Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta *** şi pe pârâta *** Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56.476,82 lei, reprezentând avans chirie. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.604,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru si onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.10.2025.
Document: Hotarâre 11190/2025 06.10.2025”
Despre Deluxe Construct SRL
Conform termene.ro, firma a fost fondată în anul 2007, are sediul social pe strada I.C. Brătianu nr. 45, Constanța și activează pe piața imobiliară.
Deluxe Construct SRL a încheiat anul 2024 cu o pierdere de peste 160.000 lei, datorii de peste cinci mii lei și un singur angajat.
Prisăcaru Florin Dan figurează ca asociat unic și administrator, conform termene.ro.
Despre Mecatin SRL
Potrivit termene.ro, Mecatin SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social pe strada I.C. Brătianu nr. 39A din Constanța și are ca obiect de activitate „întreținerea și repararea autovehiculelor”.
Mecatin SRL a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de peste 300.000 lei, pierdere de peste 100.000 lei, datorii de peste 680.000 lei și doar un angajat.
Cosmin Hristu figurează ca asociat unic, iar administrator este Mihai Hristu.
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Deputatul AUR Hristu Cosmin își extinde afacerile la Mamaia Nord cu Hotel Boutique
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


