Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sprijin pentru fermieri, în contextul secetei grave din întreaga Europă

ro

28 Jul, 2019 20:00 1266 Marime text
Comisia Europeană şi-a declarat sprijinul pentru fermierii din mai multe ţări europene care se confruntă cu valurile de secetă din această perioadă, se arată într-un comunicat al executivului comunitar, preluat de agerpres.

Pe de o parte, fermierii europeni vor putea obţine un procentaj mai ridicat din plăţile suplimentare în avans şi plăţile pentru dezvoltare rurală. Pe de altă parte, pentru a-şi putea hrăni animalele, ei vor avea mai multă flexibilitate în utilizarea acelor terenuri care, în perioade obişnuite, nu sunt folosite în scopuri productive.

"Aceste condiţii meteo prelungite reprezintă o sursă de îngrijorare pentru fermieri. Comisia Europeană menţine contacte strânse cu statele membre şi evaluează situaţia la faţa locului. Ca întotdeauna, suntem pregătiţi să-i ajutăm pe fermierii afectaţi de secetă. De aceea am decis să permitem plăţi în avans mai ridicate şi exceptări de la anumite reglementări ecologice pentru a facilita producţia de furaje", a afirmat comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan.


Noi recorduri de temperaturi ridicate au fost înregistrate în ultimele zile în Belgia, Germania, Franţa şi Olanda, potrivit serviciilor meteorologie naţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii