Seceta și canicula lovesc agricultura europeană. România, cu estimări bune pentru porumb și floarea-soarelui
Seceta și canicula lovesc agricultura europeană. România, cu estimări bune pentru porumb și floarea-soarelui
179
Marime text

Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Potrivit executivului comunitar, cele mai puternice impacturi sunt raportate în Franța, sudul Germaniei, nordul și centrul Italiei, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și vestul României. Temperaturile ridicate, combinate cu lipsa ploii, au afectat culturile și aprovizionarea cu furaje, iar apa de irigare limitată a intensificat și mai mult stresul în mai multe regiuni, scrie Agerpres.ro.
Cu toate acestea, în cazul României, la nivel național, JRC și-a îmbunătățit estimările privind randamentul culturilor de de porumb și floarea soarelui, care ar urma să fie cu 10% peste media din ultimii cinci ani, evoluția adecvată a culturilor din estul și centrul țării. 'Recoltarea culturilor de iarnă a progresat și s-a încheiat bine, iar previziunile noastre privind randamentul rămân aproape de niveluri record', se arată în buletinul JRC pe luna august.
Publicat în fiecare lună, buletinul MARS al JRC ajută Comisia să monitorizeze condițiile agricole și să răspundă dificultăților cu care se confruntă fermierii. Comisia își menține angajamentul de a sprijini fermierii, astfel încât aceștia să poată continua să furnizeze alimente de înaltă calitate și la prețuri accesibile. Aici politica agricolă comună (PAC) joacă un rol esențial pentru ca agricultura să devină mai rezilientă și mai bine adaptată la schimbările climatice prin sprijinirea practicilor agricole care consolidează reziliența și metodele mai durabile.''Vara aceasta a fost deosebit de dificilă pentru fermierii din întreaga UE. Seceta și căldura extremă pun culturile, furajele, animalele și veniturile fermierilor sub o presiune tot mai mare. Monitorizăm îndeaproape și în mod activ evoluțiile, obținând informații cu privire la impact direct de pe teren. Aceste evenimente ne reamintesc că trebuie să ne pregătim pentru un viitor în care vremea extremă devine mai frecventă. Trebuie să sprijinim fermierii în prezent, făcând în același timp agricultura europeană mai rezilientă pentru viitor'', a declarat comisarul pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen.
PAC sprijină investițiile în irigații eficiente, infrastructuri reziliente la schimbările climatice, tehnologii de economisire a apei și o mai bună gestionare a apei și sprijină trecerea la culturi mai reziliente la schimbările climatice.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


