Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:32 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a aprobat majorarea capitalului social al Socep SA Constanța, într-o singură etapă

ro

16 Aug, 2023 14:24 1408 Marime text

 
  • Societatea Socep SA Constanța a fost înființată în anul 1992, iar activitatea principală este „Manipulări“.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 3.594, din data de 11 august 2023, a fost publicată hotărârea din data de 19 iulie 2023 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Socep SA, firmă care are sediul în municipiul Constanța.
 
La prima convocare, în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 şi a Actului constitutiv, cu un cvorum de prezenta de 76,9%, având în vedere materialele prezentate conform ordinii de zi, precum şi dezbaterile din şedinţa, cu voturi pentru = 258.632.687, adică 97,1%, voturi împotrivă = 7.659.081, adică 2,9% şi abțineri = 0, AGEA a hotărât:
 
Art. 1. Se aprobă majorarea capitalului social al Socep SA, într-o singură etapă, cu suma maximă de 34.622.275,80 lei, de la 34.622.275,80 lei la maximum 69.244.551,60 lei, prin emiterea unui număr de maximum 346.222.758 acţiuni noi, cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare.
 
Fiecare deţinător de drepturi de preferinţă va avea dreptul să subscrie, cu drept de preempţiune, proporţional cu numărul de drepturi de preferinţă deţinute, un număr de acţiuni noi, calculat conform formulei: drepturi deţinute x rata de subscriere.
 
Rata de subscriere este de o acţiune nou-emisă pentru o acţiune deţinută. Acţiunile vor fi subscrise fără primă de emisiune.
 
După verificarea şi validarea subscrierilor efectuate în termenul de subscriere, Directoratul întocmeşte un raport final, conform legislaţiei aplicabile, cu precizarea rezultatului subscrierilor validate, raport ce va fi transmis către Bursa de Valori Bucureşti şi către Autoritate de Supraveghere Financiară din România.
 
Numărul drepturilor de preferinţă va fi egal cu numărul acţiunilor emise de Societate, înregistrate în Registrul Acţionarilor Societăţii ţinut de Depozitarul Central SA, la data de înregistrare de 08.08.2023; fiecărui acţionar înregistrat în Registrul Acţionarilor Societăţii ţinut de Depozitarul Central - S.A. la data de înregistrare de 08.08.2023 îi va fi alocat un număr de drepturi de preferinţă egal cu numărul acţiunilor deţinute.
 
Plata acţiunilor subscrise trebuie făcută astfel: 30% la data de înregistrare a cererilor de subscriere, iar restul de 70% în termen de 12 luni de la data începerii subscrierii stabilite în prospectul proporţionat.
 
Termenul maxim de subscriere este de o lună de la data stabilită în prospect, dată ulterioară datei de înregistrare şi datei de publicare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor în Monitorul Oficial al României.
 
În cazul în care suma achitată de acţionar la data subscrierii este mai mică decât 30% din valoarea acţiunilor subscrise, acestuia i se vor aloca un număr de acţiuni corespunzător sumei plătite, iar, în situaţia în care există fracţiuni de acţiuni, rotunjirea se va face la întregul inferior.
 
În cazul în care, la finalul termenului de 12 luni, suma achitată de acţionar nu acoperă integral valoarea acţiunilor subscrise, acestuia i se vor aloca un număr de acţiuni corespunzător sumei plătite, iar, în situaţia în care există fracţiuni de acţiuni, rotunjirea se va face la întregul inferior.
 
Acţiunile rămase nesubscrise, precum şi cele subscrise şi neplătite se anulează.
Drepturile de preferinţă nu vor fi admise la tranzacţionare şi, respectiv, nu vor fi tranzacţionate.
 
Toate detaliile necesare pentru ca acţionarii să îşi exercite drepturile de preferinţă (cum ar fi: procedura de subscriere, perioada de subscriere, procedura şi metoda de plată, validarea subscrierii, formularul de subscriere şi drepturile de alocare) vor fi incluse în Prospectul proporţionat care va fi aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
 
Preţul de emisiune pentru noile acţiuni ce se vor emite este de 0,1 lei/acţiune.
 
Majorarea capitalului social are la bază nevoia de dezvoltare a societăţii şi retehnologizarea capacităţilor de operare.
 
Art. 2. Se împuterniceşte Directoratul şi Preşedintele Directoratului cu puteri depline în limitele prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, pentru efectuarea tuturor demersurilor şi formalităţilor necesare pentru majorarea capitalului social, în limita nivelului maxim fixat, respectiv 69.244.551,60 lei, precum şi pentru a adopta toate măsurile şi formalităţile necesare, utile şi/sau recomandabile cerute de lege în legătură cu implementarea operaţiunii de majorare a capitalului social, inclusiv, dar fără a se limita la, contractarea de servicii de intermediere financiară în vederea întocmirii Prospectului şi a documentaţiei aferente necesare pentru majorarea capitalului social, aprobarea Prospectului pentru oferirea acţiunilor acţionarilor existenţi în baza dreptului de preferinţă, stabilirea datei de la care începe să curgă perioada de subscriere ce va urma celei de exercitare a drepturilor de preferinţă, stabilirea locului unde se vor desfăşura operaţiunile de subscriere, constatarea sumei şi a numărului de acţiuni cu care se majorează în mod efectiv capitalul social în urma subscrierilor, de a valida majorarea de capital social la valoarea acţiunilor subscrise, de a semna Actul Constitutiv actualizat cu modificările adoptate, precum şi pentru aprobarea oricăror elemente/documente şi luarea oricăror măsuri considerate necesare pentru buna finalizare a operaţiunii de majorare a capitalului social.
 
Art. 3. Se aprobă data de 08.08.2023 ca dată de înregistrare, conform art. 87 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
 
Art. 4. Se aprobă data de 07.08.2023 ca ex-dată, conform art. 2 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, şi data de 09.08.2023 ca dată a plăţii.
 
Art. 5. Se împuterniceşte consilierul juridic Ileana Graur să depună la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi să efectueze menţiunile ce se impun.
 
Despre Socep SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 16 august 2023, Socep SA a fost înființată în anul 1992, iar activitatea principală este „Manipulări“.
 
Conform sursei citate, în Socep SA pachetul de acțiuni este deținut de Grupul DD SA (cu 56,5558%), Persoane juridice (cu 6,12%), Persoane fizice (cu 25,83%) și Stere Samara (cu 11,4951%).
 
În 2022, Socep SA a avut o cifră de afaceri de 139.646.043 lei, un profit de 40.245.993 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 382.
 
Platforma termene.ro informează și că Socep SA nu are contracte câștigate din 2007 până în prezent potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Socep SA Constanța
Contractul de mandat - director investiţii al lui Lucian - Ştefan Teodorescu, prelungit
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii