Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:27 09 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rămășițele pământești ale încă unui ostatic din Gaza au ajuns în Israel

ro

09 Nov, 2025 17:32 125 Marime text
Sursa foto: Pixabay





Israelul a primit duminică rămășițele pământești ale încă unui presupus ostatic din Gaza, al 24-lea din cei 28 de morți pe care trebuie să îi returneze gruparea islamistă palestiniană Hamas conform planului de pace, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Cancelaria premierului israelian Benjamin Netanyahu a comunicat că trupul neînsuflețit a fost predat armatei în Gaza, de Crucea Roșie.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, ramura armată a Hamas, susțin că este vorba de locotenentul israelian Hadar Goldin, mort la vârsta de 23 de ani, pe 1 august 2014, în urma unei ambuscade în timpul unei misiuni de recunoaștere într-un tunel din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.

Sâmbătă au circulat în Israel imagini video cu luptători înarmați ai Hamas, însoțiți de reprezentanți ai Crucii Roșii internaționale, care au început căutări într-un tunel din partea din Rafah ocupată de forțele israeliene.

Identificarea oficială nu a avut încă loc.


În Gaza se mai află încă patru morți - trei israelieni și un thailandez - dintre cei 251 de ostatici luați în timpul atacului din 7 octombrie 2023 al Hamas pe teritoriul israelian.

De la începutul armistițiului intrat în vigoare pe 10 octombrie, în cadrul planului de pace între Israel și Hamas propus și mediat de Statele Unite, islamiștii palestinieni i-au eliberat pe ultimii 20 de ostatici aflați încă în viață și au predat 23 de morți a căror identitate a fost confirmată.

În schimb, Israelul a eliberat aproape 2000 de deținuți și prizonieri de război palestinieni. 


Citește și

Hamas va preda cadavrele a trei ostatici israelieni ca parte a acordului de schimb de prizonieri cu Israelul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii