SOCEP SA Constanța își convoacă acționarii. Raportarea performanțelor financiare și aprobarea dividendelor, pe ordinea de zi
SOCEP SA Constanța își convoacă acționarii. Raportarea performanțelor financiare și aprobarea dividendelor,
18 Nov, 2024 12:38
ZIUA de Constanta
356
Marime text
- Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății SOCEP SA a fost convocată pentru data de 18.12.2024, ora 11.00, la sediul societăţii din municipiul Constanţa, Incinta Port Nou, Dana 34.
- La adunarea generală a acţionarilor sunt îndreptăţiţi să participe şi să voteze acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de 06.12.2024, zi stabilită ca data de referinţă.
Directoratul Societăţii SOCEP SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru data de 18.12.2024, ora 11.00, la sediul societăţii din municipiul Constanţa, Incinta Port Nou, Dana 34.
Convocarea AGOA a fost solicitată de Societatea Sammarina Imobiliare - S.A., în calitate de acţionar al SOCEP - S.A. cu o deţinere de 6,31% din capitalul social, prin cererea nr. 9030/07.11.2024.
La adunarea generală a acţionarilor sunt îndreptăţiţi să participe şi să voteze acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de 06.12.2024, zi stabilită ca data de referinţă.
Pe ordinea de zi au fost incuse următoarele puncte:
- Informare privind stadiul realizării investiţiilor la data de 30.09.2024.
- Informare privind stadiul realizării bugetului la trimestrul III/2024.
- Aprobarea repartizării pentru dividend a sumei de 55.656.292,85 lei din profitul nerepartizat aferent exerciţiilor financiare 2022 - 39.136.591,32 lei şi 2023 - 16.519.701,53 lei.
- Aprobarea valorii dividendului brut pe acţiune de 0,087 lei.
- Aprobarea datei de 21.01.2025 ca dată a plăţii.
- Aprobarea datei de 10.01.2025 ca dată de înregistrare conform art. 86 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
- Aprobarea datei de 09.01.2025 ca ex-date, conform art. 2 din Regulamentul ASF nr. 5/2018.
În cazul în care la data de 18.12.2024 nu sunt îndeplinite condiţiile de cvorum prevăzute de lege, a doua adunare va avea loc la 19.12.2024, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, ordinea de zi rămânând neschimbată. Convocarea a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 4788 din data de 14 noiembrie 2024.
Despre SOCEP SA
Societatea a fost înființată în anul 1991, iar activitatea principală este „Manipulări“. În Socep SA pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Grupul DD SA, cu 61,22% din capitaul social, Persoane juridice (11 acționari), cu 6,60% din capitalul social, Persoane fizice (6.446 acţionari), cu 19,74% din capitalul social și Stere Samara, cu 12,44% din capitalul social.
În 2023, SOCEP SA a avut o cifră de afaceri de 203.752.940 lei, un profit de 94.533.871 lei, 415 angajați și datorii de 279.610.868 lei, potrivit termene.ro.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Undă verde de la Primăria Constanța: O stație carburanți, mai multe rezervoare și un soclu pentru pompe din Poarta 2, desființate de SOCEP SA
Firme Constanța: Capitalul social al SOCEP SA a fost majorat cu 29 milioane de lei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii