Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reţinut pentru 24 de ore pentru că şi-a ucis soţia Autorul accidentului de la 23 August a mai avut probleme cu poliţia ?

ro

23 May, 2011 00:38 1628 Marime text

cap_2.jpgLucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările în dosarul accidentului rutier mortal produs în urmă cu două seri în curba de la 23 August, cunoscută ca şi „Curba morţii". Ieri, autorul accidentului, un bărbat de 63 de ani, din Mangalia, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Ioan Pintilie, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Mangalia, a condus sâmbătă seara, aproape de ora 22.05, un automobil marca Renault, model Clio, cu numerele de înmatriculare CT 77 PMN, pe drumul naţional 39, având sensul de mers către municipiul Mangalia. Potrivit poliţiştilor, în momentul în care a ajuns în curba de la 23 August, din cauza vitezei excesive şi a consumului de alcool, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina s-a lovit de parapetul de protecţie, după care s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul Emiliei Pintilie, de 62 de ani, pasageră dreapta faţă în Renault, soţia şoferului. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. Ieri, individul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Interesant de remarcat că numele şoferului apare în dosarul cu numărul unic 1531/254/2006, înregistrat pe data de 13 decembrie 2006, pe rolul Judecătoriei Mangalia, având ca obiect „plângere contravenţională". În această cauză, Ioan Pintilie era petent, iar Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Constanţa - Poliţia Municipiului Constanţa a avut calitatea de intimat. Pe data de 28 martie 2007, magistraţii Judecătoriei Mangalia au respins plângerea formulată de „petentul Pintilie Ioan în contradictoriu cu intimatul IPJ Constanţa - Poliţia Municipiului Mangalia, împotriva procesului verbal de contravenţie seria AX nr. 2648359/11.09.2006, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii