Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Puterea agentiilor imobiliare, limitata de ANPC

ro

22 Oct, 2008 00:00 851 Marime text

Poluare, miros urat, zgomot sau pericol de inundatii. Acestea sunt doar cateva dintre informatiile pe care agentiile de imobiliare trebuie sa le puna la dispozitia cumparatorului. Initiativa realizarii unui pachet de legi mai aspre pentru intermediari in imobiliare vine din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului. Prevederile sunt clare, iar cine nu se conformeaza plateste amenzi grele.

Agentiile de imobiliare au obligatia de a-i informa pe potentialii cumparatori asupra deficientelor pe care le are zona in care cetatenii prefera sa-si ia casa. Noile prevederi legislative impun agentilor sa dea astfel de detalii inca din etapa pre-contractuala. Astfel, ofertantul trebuie sa-i precizeze cumparatorului daca exista umezeala, poluare, miros urat, zona este predispusa la inundatii sau surpari. Pe scurt, trebuie sa se aduca la cunostinta toate inconvenientele. Spre exemplu, persoanei interesate trebuie sa-i i se precizeze daca in vecinatatea imobilului pe care il doreste sunt organizate frecvent evenimente artistice. Cumparatorilor trebuie sa le fie comunicate preturile practicate pe piata imobiliara pentru tipul de imobil ce urmeaza sa fie achizitionat si planul urbanistic de dezvoltare a zonei. Contractul trebuie sa contina o declaratie pe proprie raspundere a tuturor proprietarilor, de unde sa reiasa faptul ca imobilul nu se afla in litigiu. Una dintre cele mai importante obligatii pe care agentiile imobiliare trebuie sa le respecte este informarea clientului asupra nivelului comisionului practicat. Costurile estimative ce urmeaza sa fie suportate de consumator pentru obtinerea documentelor si intocmirea actelor necesare pentru tranzactie reprezinta, de asemenea, un alt aspect, pentru neprecizarea caruia agentii risca sanctiuni.

Consumatorul scapa de penalizari

Prevederile legale, care se vor aplica in termen de doua luni, par sa-i favorizeze doar pe cumparatori. Spre exemplu, cetatenii care vor sa se mute in casa noua, dar se razgandesc pe parcursul tranzactiei, nu mai platesc penalizari. "In prezent, agentiile de imobiliare au clauze abuzive in contracte, prin care ii obliga pe consumatorii care se razgandesc sa plateasca sume de bani foarte mari drept penalizare. Dupa aparitia acestui act normativ, consumatorii vor plati doar comisionul pe care l-ar fi dat daca tranzactia ar fi avut loc", a declarat Dan Vlaicu, presedinte al ANPC. Contractul pe care agentia il incheie cu cumparatorul trebuie sa contina datele de identificare ale partilor, pretul solicitat de proprietar, conditiile in care contractul poate fi reziliat, nivelul maxim al comisionului practicat, situatiile in care consumatorul nu datoreaza comisionul agentiei, dar si alte drepturi si obligatii ale ambelor parti. "In urma mai multor sesizari din partea consumatorilor, privind neregulile in relatia agentie imobiliara-client, am decis ca aceste aspecte vor putea fi rezolvate global doar prin intermediul unei legi", a declarat Vlaicu.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii