Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:25 15 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect al Ministerului Transporturilor. Se va extinde zona liberă în Portul Constanţa

ro

30 Sep, 2019 00:00 649 Marime text
Ministerul Transporturilor a publicat în transparenţă decizională proiectul de hotărâre de Guvern privind extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanţa. Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ până la data de 7 octombrie 2019.
 
Prin extinderea regimului de zonă liberă şi în zona Midia a Portului Constanţa pe suprafaţa de 8.239.358 m2 se vor dezvolta noi facilităţi pentru operarea mărfurilor şi, implicit, va creşte traficul de mărfuri în Portul Constanţa, ceea ce conduce la obţinerea unor avantaje financiare atât în beneficiul APMC, cât şi în beneficiul operatorilor economici ce îşi vor desfăşura activitatea în această zonă a Portului Constanţa.
 
Există suprafeţe de teren în zona Midia care nu sunt încă dezvoltate, şi anume: 73 ha (fără chei de acostare) care sunt închiriabile şi 48 ha nesistematizate ce necesită lucrări de viabilizare. Odată cu extinderea regimului de zonă liberă, valoarea economică a acestor suprafeţe portuare va creşte semnificativ, împreună cu dorinţa unor operatori economici de a se instala în zona Midia a Portului Constanţa pentru a desfăşura activităţi cu valoare adăugată.
 
Beneficierea de facilităţi de zonă liberă în conformitate atât cu normele europene, cât şi cu cele interne în vigoare va face din zona Midia a portului Constanţa o zonă atractivă pentru marii investitori în domeniu, cu importante avantaje economice pentru toate părţile implicate.
 
În zona Midia din portul Constanţa se desfăşoară următoarele activităţi:
  • servicii suport pentru operaţiuni petroliere offshore
  • şantier naval (reparaţii)
  • intrare/ieşire produse petroliere diverse şi LPG
  • export animale vii
  • activităţi de pescuit şi prelucrare primară.
 
Dintre acestea, primele două sunt puternic legate de operatori economici şi activităţi externe teritoriului României:
- în mod evident, operaţiunile petroliere offshore sunt strâns legate de intrări / ieşiri în afara teritoriului;  majoritatea input-urilor vin pe mare, sunt pregătite / depozitate în zona Midia şi sunt trimise către platforme. Componente ale pachetului de foraj pot fi aduse şi din teritoriu (substanţe chimice şi alte componente pentru fluidul de foraj, unele prăjini / sape furnizate de industria românească etc.);   


- prin extinderea regimului de zonă liberă în zona Midia a portului Constanţa, costurile suplimentare şi birocraţia aferente importului temporar şi re-exportului (situaţia actuală) ar fi substanţial diminuate, sprijinind această activitate. Mai mult, în felul acesta, activitatea de suport pentru operaţiunile petroliere offshore devine foarte competitivă şi se poate extinde, dincolo de perimetrele situate în zona economică exclusivă a României, către viitoarele operaţiuni din zonele ucrainene şi bulgăreşti;    


- suplimentar, condiţiile actuale de pe piaţa petrolului fac ca activitatea de explorare să stagneze şi chiar să se oprească; în prezent se estimează că această stagnare va putea dura cca 3 ani. În aceste condiţii, extinderea regimului de zonă liberă în zona Midia din portul Constanţa vine în sprijinul operatorilor implicaţi în această industrie pentru a supravieţui în acest interval, astfel încât să fie prezenţi în piaţă în momentul revigorării acestui sector de activitate;
 
- în mod similar, o mare parte dintre serviciile de reparaţii nave sunt efectuate pentru nave care arborează pavilion străin. Şi aici se pot observa avantaje asemănătoare: navele vin şi pleacă pe mare, o mare parte din piese vin pe aceeaşi cale. Extinderea regimului de zonă liberă ar creşte semnificativ competitivitatea companiilor din portul Constanţa faţă de alte porturi cu facilităţi de reparaţii din bazinul Mării Negre (inclusiv Marmara şi Egee) şi chiar estul Mediteranei, atrăgând astfel şi mai multe comenzi de lucru.
 
De altfel, la nivel european, observăm că unele dintre cele mai mari aglomerări industriale sunt localizate în porturi cu facilităţi de zonă liberă (Rotterdam, Hamburg). În momentul de faţă, în zona Midia a portului Constanţa este implementat şi funcţionează „Sistemul de Securitate Perimetral” în conformitate cu cerinţele şi prevederile Codului Internaţional pentru Securitatea Navelor şi Facilităţilor Portuare - Codul ISPS, acceptat de România prin OUG nr. 80/2003, ale Regulamentului (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 privind consolidarea securităţii navelor şi a instalaţiilor portuare şi ale Directivei 2005/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind întărirea securităţii portuare, transpusă prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 290/2007 pentru introducerea măsurilor de întărire a securităţii portuare.
 
Acest sistem are în componenţă un gard perimetral inteligent, prevăzut cu fibră optică şi fire metalice sensibile la contact, în lungime de peste 7.000 de metri, cu camere de luat vederi pe toată lungimea acestuia, care se rotesc şi înregistrează orice încercare de intruziune – imaginile fiind transmise la Centrul de Comandă de Securitate al portului Constanţa, un număr de 4 porţi de acces în zonă, dotate cu echipamente moderne de identificare a persoanelor şi autovehiculelor care intră şi/sau ies. Tot sistemul este integrat în Sistemul Central de Securitate al portului Constanţa şi a costat 3 milioane de euro.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii