Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin ordonanţa adoptată luna trecută Guvernul elimină custozii din ariile naturale protejate. Sunt aşteptate normele metodologice

ro

04 Aug, 2018 00:00 2954 Marime text
Prin Ordonanţa de Urgenţă 75/2018 adoptată pe 19 iulie a.c., Executivul face, practic, o reparaţie în favoarea statului şi îi elimină pe custozi din ariile protejate. Acestea urmează să fie administrate de agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Potrivit hotărârii de înfiinţare, ANANP funcţionează cu 90 de posturi, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului preşedintelui.

Actul normativ elimină din legislaţia de mediu noţiunea de custode al ariilor naturale protejate. Ariilor protejate din România au, în mare parte, custozi din rândul unor ONG-uri sau societăţi comerciale. Există şi situaţii în care custozi sunt şi administraţii locale sau judeţene. Singura arie naturală protejată din România administrată de stat este Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Restul ariilor, printre care parcurile naţionale, parcurile naturale, rezervaţiile naturale şi siturile Natura 2000, sunt administrate prin custozi sau administratori, în baza unor planuri de management pe zece ani. 

Agenţia Teritorială pentru Arii Protejate nu există deocamdată

 
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Latif Celzin, spune că deocamdată sunt aşteptate normele metodologice pentru această OUG. „Deocamdată nu a fost înfiinţată Agenţia Teritorială pentru Arii Protejate. Nu ştim dacă această structură va apela şi la sprijinul specialiştilor noştri în biodiversitate. Important este că statul român va gestiona din nou bunurile sale“, susţine Celzin.
 
Din momentul în care structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate vor deveni operaţionale, acestea vor avea şi atribuţii de evaluare şi emitere a avizelor în cadrul procedurilor de reglementare. Agenţia Naţională pentru Arii Protejate a fost înfiinţată în timpul mandatului lui Dacian Cioloş.
 
Potrivit site-ului APM, în judeţul Constanţa există 38 de arii naturale protejate, cu o suprafaţă totală de 19.405,58 ha, ceea ce reprezintă 2,77% din suprafaţa judeţului (suprafaţa de referinţă de 707.129 ha) şi 0,082% din suprafaţa ţării (suprafaţa de referinţă de 23.839.200 ha). Lista lor o puteţi consulta aici: http://apmct.anpm.ro/-/arii-naturale-protejate-de-interes-national.
 

Iată cele mai importante modificări instituite prin OUG 75/2018!

 
Ordonanţa de Urgenţă nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor. Text publicat în Monitorul Oficial al României, în vigoare de la 19 iulie 2018:
„(…) Se impune găsirea unor soluţii de eficientizare a activităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate prin simplificarea circuitului decizional şi prin dispunerea cu celeritate a activităţii de emitere a avizelor, având în vedere că neimplementarea în regim de urgenţă a schimbărilor legislative propuse generează consecinţe negative asupra finanţărilor europene şi implicit asupra economiei, precum:
 
- neîndeplinirea de către operatorii economici români a obligaţiilor contractuale, ce poate avea ca efecte negative restrângerea activităţii cu consecinţe asupra angajaţilor ca urmare a reducerii numărului de salariaţi, ce poate determina o migrare a forţei de muncă peste graniţe;
 
- pierderile pe care le pot suporta operatorii economici ca urmare a imposibilităţii transportului mărfurilor între regiunile de dezvoltare ale României;
 
- consecinţe negative asupra siguranţei transportului rutier - accidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti;
 
- timpul îndelungat pentru deplasarea între regiunile României care împiedică dezvoltarea turismului, întrucât blocajele în implementarea investiţiilor în construcţii au impact negativ asupra întregii economii naţionale, având în vedere impactul negativ al neimplementării măsurilor mai sus menţionate asupra bugetului de stat şi implicit asupra cetăţenilor, administrarea ariilor naturale protejate din reţeaua Natura 2000, inclusiv a ariilor de protecţie specială (SPA) desemnate în temeiul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, este neunitară şi dispersată, fiind realizată în momentul de faţă de diferiţi custozi, ceea ce conduce la un nivel scăzut în prioritizarea măsurilor de conservare şi identificarea nevoilor de finanţare şi implementare a acestora.
menţionăm că menţinerea situaţiei actuale duce la nerealizarea proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020.
 
Totodată, administrarea neunitară a ariilor naturale protejate poate conduce la neabsorbţia fondurilor alocate pentru biodiversitate prin axa 4.1 din Programul operaţional Infrastructura mare.
 
Astfel, este necesară preluarea custodiei ariilor naturale protejate care necesită custode de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei administrări unitare a acestor arii naturale protejate.
 
În prezent, conform contractului de custodie prevăzut în anexa nr. 8 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Mediului, nr. 1.447/2017 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, la art. 8 „încetarea contractului de custodie“, la litera e), este prevăzut că acesta încetează de drept „în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare“.
 
La articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „(3) Rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanţă internaţională, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate“.
 
Articolul 18 va avea următorul cuprins: „(1) Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structurile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate; b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, muzee constituite potrivit legii şi aflate în relaţie contractuală cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.
 
(2) În cazul rezervaţiilor ştiinţifice, rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanţă comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecţie specială avifaunistică şi al celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie, care nu sunt cuprinse în perimetrele rezervaţiilor biosferei, ale parcurilor naţionale sau ale parcurilor naturale, administrarea se poate asigura prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. (1), după caz.
 
(3) În cazul rezervaţiilor ştiinţifice, rezervaţiilor naturale, monumentelor naturii, siturilor de importanţă comunitară, ariilor speciale de conservare, ariilor de protecţie specială avifaunistică şi al celorlalte bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie, care sunt cuprinse total sau parţial în perimetrele rezervaţiilor biosferei, ale parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale, administrarea se asigură de către structurile de administrare ale acestora.
 
(4) Modul de atribuire a administrării ariilor naturale protejate se stabileşte printr-o metodologie care se elaborează de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."
 
Articolul 20 va avea următorul cuprins: „De la data înfiinţării structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, atribuţiile custozilor vor fi preluate de către acestea“.
 
La articolul 21, alineatul (2) va avea următorul cuprins: „(2) Pentru ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite, planurile de management şi regulamentele se elaborează de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, se avizează de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului/instituţiile din subordinea acesteia, după caz, şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul autorităţii publice centrale din domeniul culturii şi consultarea autorităţilor publice centrale din domeniul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, agriculturii şi silviculturii“ - se arată în OUG 75/2018.
 
Sursa foto 1: wikimedia.ro
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii