Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța vrea să o exproprieze pe Georgeta Tapangea pentru terenul din Tomis Nord. „Proprietarul terenului a edificat pe riscul său”

ro

22 Dec, 2021 09:13 3424 Marime text
  • Georgeta Tapangea va fi expropriată de către Consiliul Local Constanța pentru terenul din Tomis Nord
  • Primăria vrea să îi dea mai puțin de 35.000 de euro pentru teren
  • Despăgubirea se acordă doar pentru teren, având în vedere că s-a aprobat studiul de prefezabilitate la momentul la care construcția nu era demarat
  • Municipalitatea precizează în documentul său că „proprietarul terenului a edificat pe riscul său”.

Consilierii locali se întrunesc marți, 28 decembrie, în ultima ședință ordinară din acest an, iar pe ordinea de zi, printre altele, se află și proiectul privind declanșarea procedurii de expropriere a terenului Georgetei Tapangea din Tomis Nord, pe care municipalitatea dorește să fie amenajat un parc.
 
Conform proiectului, se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilului-teren, proprietate private, în suprafață totală de 230 mp, situată pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local „Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei-Tic-Tac din municipiul Constanța”, exproprietorul fiind municipiul Constanța, prin Consiliul Local și primar.
 
Suma estimată de expropriator aferentă despăgubirii pentru imobilul-teren în suprafață de 230 mp este de 34.500 de euro, echivalentul a 170.730,15 lei, la cursul de 4,9487 lei stability de BNR la data de 3 decembrie 2021. Despăgubirea se acordă doar pentru teren, având în vedere că s-a aprobat studiul de prefezabilitate la momentul la care construcția nu era demarată. Municipalitatea precizează în documentul său că „proprietarul terenului a edificat pe riscul său”.

Amintim, așadar, că pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul 6159/118/2021 prin care Georgeta Tapangea a făcut apel la decizia dată de către Tribunalul Constanța, în dosarul în care cere suspendara executării unui act administrative emis de municipalitate. Termen este pe 2 februarie 2022. Georgeta Tapangea a chemat în instanță Primăria municipiului Constanța. Dosarul a fost înregistrat pe 12 august, la Tribunal iar judecătorii s-au pronunțat în cursul zilei de 6 septembrie. Pe 30 septembrie s-a înregistrat apelul pe rolul Curții. Astfel, obiectul dosarului constă în suspendare executare act administrativ adresa 150699/30.07.2021.

Soluția pe scurt dată de prima instanță a fost următoarea: „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect suspendare executare act administrativ- formulată de reclamanta Tapangea Georgeta în contradictoriu cu Pârâta Primarul Municipiului Constanta. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi 06.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”. Este vorba de o amendă aplicată de către Poliția Locală Constanța pentru lucrările pe care le execută proprietarul terenului pe strada Cișmelei din Constanța. Din câte se pare, autorizația de construire care a fost emisă pe acel teren a expirat, iar lucrările se fac în lipsa acestuia. Georgeta Tapangea este asociat unic și administrator la Pizza Gusto SRL. Am încercat să obținem un punct de vedere de la persoana menționată, însă până la momentul redactării materialului, aceasta nu a putut fi contactată.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Georgeta Tapangea continuă lucrările la blocul pe terenul unde Vergil Chițac vrea să facă parc în Tomis Nord (GALERIE FOTO + VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii