Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 8 milioane de euro pentru cel de-al doilea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului Bazinul Mării Negre 2014-2020

ro

01 Jul, 2020 22:22 822 Marime text
  • Peste 8 milioane de euro pentru cel de-al doilea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului Bazinul Mării Negre 2014-2020
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 - a semnat, în luna iunie, 9 noi Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului.
 
Valoarea totală a acestor proiecte este de 8,3 milioane euro, din care 7,6 milioane reprezintă fonduri nerambursabile ENI (Instrumentul European de Vecinătate).
 
Din cele 9 proiecte contractate, 6 au ca obiectiv îmbunătățirea monitorizării în comun a mediului și promovarea creșterii calității mediului prin acțiuni de conștientizare și educație privind problemele de poluare marină și riverană, precum și prin organizarea de campanii transfrontaliere de curățare a râurilor din bazinul Mării Negre. De asemenea, 2 proiecte urmăresc promovarea oportunităților de turism prin crearea de trasee turistice pentru bicicliști, promovarea ciclo-turismului, îmbunătățirea infrastructurii turistice, dezvoltarea antreprenoriatului în turism și promovarea în comun a obiectivelor culturale, istorice precum și a produselor turistice din regiune. Totodată, unul dintre proiecte vizează informarea și instruirea fermierilor privind promovarea  agriculturii diversificate și creșterea valorii produselor din plante medicinale, cu impact asupra îmbunătățirii activității economice a producătorilor din acest sector.
 
Din România sunt implicați 9 beneficiari din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est în 7 dintre aceste proiecte dezvoltate în parteneriat de cele 8 state participante în Program pe toate cele 4 priorități.
 
Aceste noi contracte se adaugă celor 13 Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte semnate începând cu luna aprilie 2020.

Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 urmărește să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor din regiunile bazinului Mării Negre, prin creștere sustenabilă și protecția în comun a mediului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii