Lista drogurilor interzise, actualizată. Care sunt cele cinci substanţe noi intrate sub incidenţa legii
Lista drogurilor interzise, actualizată. Care sunt cele cinci substanţe noi intrate sub incidenţa legii
01 May, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
6059
Marime text



În pofida eforturilor autorităţilor statului, se constată, în continuare, proliferarea traficului şi consumului de droguri, precum şi creşterea numărului şi a frecvenţei cu care aceste substanţe ajung să fie traficate şi consumate în România.
Totodată, s-a constatat faptul că pentru eficientizarea măsurilor de prevenire, control şi combatere (care includ interzicerea sau instituirea unor măsuri speciale privind orice operaţiuni legate de droguri) a acestor fenomene în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile nocive ale substanţelor psihoactive, este necesară actualizarea constantă a substanţelor înscrise în tabelele-anexă la Legea nr.143/2000.
Prin proiectul de act normativ se propune completarea anexei la Legea nr.143/2000, cu un număr de 5 substanţe noi cu efect psihoactiv, respectiv:
- N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]furan-2-carboxamidă (furanilfentanil);
- N-(1-amino-3,3-dimetil-1-oxobutan-2-il)-1-(ciclohexilmetil)-1H-indazol-3-carboxamidă (ADB-CHMINACA);
- 1-(4-cianobutil)-N-(2-fenilpropan-2-il)-1H-indazol-3-carboxamidă (CUMYL-4CN-BINACA);
- N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il] ciclopropanecarboxamidă (ciclopropilfentanil);
- 2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il]acetamidă (metoxiacetilfentanil).
Prin adoptarea acestui act normativ, se urmăreşte consolidarea cadrului normativ naţional în domeniul controlului substanţelor psihoactive, dar şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană în domeniu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii