Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:48 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța 23 de amenzi aplicate de polițiști, în valoare de 6.000 de lei, într-o singură zi

ro

29 Oct, 2023 12:53 891 Marime text

Sursa foto: IPJ Constanța

 
  • În perioada 27 - 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. 

În urma acțiunilor de control și verificare, au fost legitimate peste 100 de persoane,  au fost verificate 40 de vehicule și peste 30 de locații publice, printre care parcuri, piețe, săli de jocuri de noroc și baruri, informează IPJ Constanța, printr-un comunicat.
 
Totodată, au fost efectuate activități de control la nouă agenți de pază și cinci sisteme de securitate.
 

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 7 la O.U.G. 1295/2002, privind circulația pe drumurile publice, 1 la Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, și 1 la O.U.G. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români”, transmite sursa citată.

 
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 6.000 de lei.
 
Totodată, polițiștii au desfășurat și activități preventive.
 
Astfel, le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023.
 

„Potrivit acesteia, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane mai precizează polițiștii constănțeni.

 
 Citește și
Polițiștii din Năvodari, în acțiunea „Blocada” (FOTO)
 
 
 
 
 




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii