Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instalații noi de paratrăsnet, achiziționate de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (document)

ro

24 Dec, 2018 00:00 1165 Marime text
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța scoate din conturi circa 215.000 de lei pentru achiziția instalațiilor de paratrăsnet. Contractul este compus din două loturi: lotul 1 - instalații de paratrăsnet pentru 4 clădiri: rădăcină Mol 1S, rădăcină Mol 3, baza sportivă Portul, magazie aprovizionare; lotul 2 - instalație de iluminat de siguranță pentru evacuare clădire rădăcină Mol 1S.
 
Ofertele sau cererile de participare pot fi depuse până pe data de 21.01.2019, ora 15.00, urmând să fie deschise în aceeași zi. Cuantumul garanției de participare pentru lotul 1 va fi în cuantum de 950 de lei, iar pentru lotul 2 - 1.200 de lei. Cuantumul garanției de bună execuție este de 10 % din valoarea fără TVA a contractului.
 
Obiectul achiziției constă în proiectarea și realizarea lucrărilor necesare instalațiilor de paratrăsnet pentru 4 clădiri (Rădăcina Mol 1S, Rădăcina Mol 3, baza sportivă Portul, magazie aprovizionare, dar și Rădăcina Mol 1S). În urma verificărilor efectuate de personalul de specialitate al ISU Constanța și cel al Sucursalei Energetice Port Constanța, s-a constatat că instalația de iluminat de siguranță pentru clădire Rădăcina Mol 1S este nefuncțională, iar în cazul altor 4 clădiri (rădăcină Mol 1S, rădăcină Mol 3, baza sportivă Portul și magazie de aprovizionare) nu există instalație de protecție la trăsnet. Având în vedere necesitatea respectării cadrului legislativ privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor, obligatorie fiind existența și funcționarea instalațiilor de iluminat de siguranță respectiv, clădirile trebuie să dețină instalație de protecție împotriva trăsnetului și vor fi întreprinse demersurile necesare pentru realizarea achizițiilor sus menționate.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul CN APM SA Constanța responsabile de atribuirea procedurii publice sunt: Tivilichi Nicolae Dan - director general, Tănase Marian - director general adjunct, Patrichi Teodor - director Direcția Exploatare, Tomescu Ion - director Direcția Tehnică, Șerban Daniela - director economic, Hanganu Ciprian - director coordonator, Crăciun Mădălin Alexandru - director Direcția Comercială, Ifimov Otilia - șef Departament Achiziții Publice, Pepi Tănase Iulian - șef Serviciu Juridic și Contencios, Kiss Laszlo Eduard - șef Sucursala Energetică Port Constanța, Daniel Niculescu - șef Sucursala de Servicii Port Constanța, Banias Emil Sorin - șef Sucursala Nave Tehnice Port Constanța, Gamalan Adina - șef Birou Control Financiar Preventiv, Moldoveanu Antoniela - inginer, Bola Laura Valentina - inginer; Iliescu Cristian - șef Birou PSI-SU, Albu Cristian - Departament Achiziții Publice, Adrian Florea - Serviciu Patrimoniu, Monica Arsenie - Serviciul Patrimoniu, Mărioara Arama - Serviciu Patrimoniu. La aceștia de adaugă membrii Consiliului de Administrație: Murgeanu Gabriela, Naftali Daniel-Adrian, Mirela Florența Matichescu, Elena Petrașcu, Mircea Burlacu, Bătrâncă Ghiorghe.

Condiții pentru ofertanți

Societățile ofertante vor demonstra că au prestat, în ultimii 3 ani, servicii de proiectare în domeniul instalațiilor electrice, de natură și complexitate similare/comparabile cu cele care fac obiectul achiziției la nivelul unuia sau al mai multor contracte, cu valoare cumulată de cel puțin 4.000 de lei (fără TVA), aferent lotului 1. De asemenea, vor demonstra că au presat, în ultimii 3 ani, servicii de proiectare în domeniul instalațiilor electrice, de natura și complexitatea similare/comparabile cu cele care fac obiectul achiziției, la nivelul unuia sau al mai multor contracte cu valoare cumulată de cel puțin 10.000 de lei (fără TVA), aferent lotului 2.
Societățile ofertante vor mai demonstra că au executat, în ultimii 5 ani, lucrări în domeniul instalațiilor electrice, de natura și complexitatea similare/comparabile cu cele care fac obiectul achiziției, la nivelul unuia sau al mai multor contracte, în valoare egală sau mai mare, fără TVA, de 45.000 de lei, aferent lotului 1. Nu în ultimul rând, vor mai demonstra executarea, în ultimii 5 ani, a unor lucrări în domeniul instalațiilor electrice, de natura și complexitatea similare/comparabile cu cele care fac obiectul achiziției, la nivelul unuia sau al mai multor contracte, în valoare egală sau mai mare, fără TVA, de 55.000 de lei, aferent lotului 2.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de participare la această licitație.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii