Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înfrăţire între Cumpăna şi localitatea Beer Tuvia - Israel

ro

23 Aug, 2010 01:23 1461 Marime text
CUmpana_Mariana_Gaju.jpgStemele celor două localităţi se aseamănă foarte mult, având în prim-plan acelaşi element: fântâna cu cumpănă

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, şi primarul din Beer Tuvia, Dror Shor, au semnat vineri acordul de înfrăţire dintre unităţile administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.

Din delegaţia israeliană au mai făcut parte viceprimarul din Beer Tuvia Sholomo Shamay şi Shimi Moshe - membru în Comitetul de conducere al Asociaţiei Primarilor din Israel. Evenimentul a avut loc şi în prezenţa consilierilor locali şi funcţionarilor din Primăria Cumpăna, alături de care au mai fost prezenţi agenţi economici, cadre didactice, medici şi preotul paroh Ion Soare, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară. Cele două localităţi nu au numai domenii de interes comune, ci şi steme care au în prim-plan acelaşi element: fântâna cu cumpănă. Pe lângă stema comună, cele două localităţi au preocupări asemănătoare legate de interesul pentru învăţământ, pentru protecţia mediului, artă sau sport.

Cumpăna şi Beer Tuvia au domenii de interes comune

În prezentarea vizionată de către participanţii la evenimentul de semnare a acordului dintre cele două localităţi, Shimi Moshe, bun vorbitor de limbă română (a locuit în România) a precizat că administraţia locală din Beer Tuvia investeşte o bună parte din bugetul local în educaţia copiilor, organizând, de asemenea, cercuri de balet, gimnastică, sport, şah, echitaţie, dar şi ştiinţifice - de chimie sau biologie. Şi în comuna Cumpăna există şcoală de balet - singura din mediul rural, şcoală de dans sportiv şi de scrimă. Localitatea Beer Tuvia, al cărui nume se traduce „fântâna bună", are o economie foarte puternică şi un buget solid care poate susţine serviciile de utilitate publică şi diverse investiţii. Primarul Dror Shor, care a primit de la câştigarea primului mandat, în 2004, două distincţii pentru activitatea sa, a recunoscut că resursele locale se datorează şi unui sistem fiscal bine pus la punct.

Invitaţie pentru investitorii israelieni

Primarul Mariana Gâju a discutat timp de două zile cu oaspeţii din Israel despre posibilitatea atragerii de investitori din această ţară, pe teritoriul comunei Cumpăna. Primarul a lansat deja invitaţia pentru investitorii israelieni să vină la Cumpăna pentru a evalua oportunităţile de afaceri din zonă. Primarul din Beer Tuvia a promis că va discuta cu oameni de afaceri israelieni care îşi desfăşoară activitatea şi în România despre oportunitatea unor investiţii la Cumpăna.

După semnarea acordului de înfrăţire, primarul Mariana Gâju i-a oferit primarului din Beer Tuvia o plachetă cu stema comunei, primind la rândul său un trofeu şi daruri de la Betlehem din partea oaspeţilor israelieni. De asemenea, primarul Dror Shor, Sholomo Shamay şi Shimi Moshe au primit din partea gazdelor câte un far cu tricolorul României.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii