Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:37 15 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Peste 8.000 de jucării contrafăcute descoperite în Portul Constanța Sud - Agigea

ro

14 Jun, 2025 11:16 257 Marime text
Sursă foto: IPJ Constanța
 
  • Bunurile, în valoare de aproximativ 362.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. 
     
La data de 13 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare au efectuat activități de verificare a unui container aflat în Portul Constanța Sud - Agigea, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În urma desfășurării controlului, în interiorul containerului au fost descoperite aproximativ 8.450 de jucării ce purtau denumirea sau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 362.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.



Citește și:
Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Constatările polițiștilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii