Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fara medii de 10 la bac in liceele de elita

ro

06 Jul, 2009 01:32 2720 Marime text
Miruna Mihaela Zaiţ, eleva Colegiului „Mircea cel Bătrân", a fost singura care a fost aproape de perfecţiune la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat, cu 9,97. Eleva a fost urmată de Ştefan Adrian Popescu, de la Liceul Teoretic „Ovidius", care a obţinut media finală 9,95. 

Dacă anii trecuţi se găsea măcar un singur fruntaş care să aibă media 10 la finalul examenului de maturitate, în 2009 rezultatele afişate la liceele de elită din municipiu au evidenţiat faptul că niciun elev nu a reuşit să obţină mai mult de 9,97.

Informaţiile au reieşit după un periplu la câteva licee din municipiu, inclusiv la cele considerate de elită. Pe niciuna din listele afişate la liceele „Ovidius", „Mircea cel Bătrân", „Traian", Grupul Şcolar „C. A. Rosetti", Liceul Tehnic „Tomis" nu figura vreo notă maximă, însă, cei mai mulţi elevi respinşi erau la Grupul Şcolar „C. A. Rosetti". Colegiul „Mircea cel Bătrân" este singurul care nu a avut respinşi, ci doar unul singur neprezentat, notele fiind pe măsura prestigiului instituţiei. Din cei 341 de candidaţi, Miruna Mihaela Zaiţ a obţinut cea mai mare medie -  9,97, fiind urmată de alţi patru colegi, care au obţinut medii între 9,96 şi 9.91. Niciun elev nu a obţinut medie sub 7, cea mai mică fiind 8,07.

Un sfert din elevii de la „C. A. Rosetti", respinşi

La Grupul Şcolar „C. A. Rosetti", din cei 266 de elevi înscrişi la bacalaureat, au fost respinşi 64. Doar patru candidaţi au obţinut note peste 9, cea mai mare medie fiind 9,44.

Eleva de la Colegiul Mircea este urmată, ca medie, de Ştefan Adrian Popescu de la Liceul Teoretic „Ovidius", care a obţinut media finală 9,95. Chiar dacă este apreciat ca o instituţie de învăţământ de elită, din cei 322 de elevi înscrişi, patru nu au promovat examenul de maturitate, iar trei nu s-au prezentat la probe. Dacă la „Mircea cel Bătrân" cea mai mică medie a fost 8,07, la „Ovidius" minima a fost de 6,07.

Şi la Liceul „Traian" au fost medii relativ mari. Potrivit listelor afişate sâmbătă după amiază, din cei 296 de candidaţi care s-au înscris la bacalaureat, şase nu s-au prezentat, iar patru au luat note sub şase. Cea mai mare notă a fost 9,86, obţinută de Iulia Trandafir, iar cea mai mică 7,11.

Pe lista liceelor cu note mai mici obţinute la sesiunea de bac din acest an se află Liceul Tehnic „Tomis". Din cei 406 elevi de la „Tomis" şi de la Grupul Şcolar Industrial de Telecomunicaţii, patru au fost declaraţi respinşi, iar trei nu s-au prezentat. Cea mai mare medie - 9,40 - a fost a lui Răzvan Brutală, iar cea mai mică medie a fost 6,44.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tot cineva de la mircea... 28 Feb, 2010 23:27 bacul de anul trecut nu a fost cu nimic diferit de bacul din alti ani. miruna nu a luat nici pe departe cea mai mare nota... in plus, nici macar atata nu ar fi trebuit sa ia. cine cunoaste cazul, stie la ce ma refer... felicitari elevilor care au luat bacul pe merit.
  • fara nume 06 Jul, 2009 07:04 mediile sunt totusi foarte bune, "10" înseamnă perfecţiunea şi nu prea există aşa ceva! Am totuşi o întrebare: de ce Miu afirmă că a fost fraudat examenul de bacalaureat, dacă unu dintre aceşti copii extrem de merituoşi sau părinţii lui(lor) îl dau în judecată pentru calomniere, "pe unde scoate cămaşa" ?
  • corina 05 Jul, 2009 22:45 Esti pe dinafara total , nu cred ca ai fost pe la licee. La Mircea cea mai mare medie este 9,98 si a fost obtinuta de Stoica Diana Raluca, care are si cea mai mare medie pe judet. Pacat ca dezinformati cititorii in felul acesta.