Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fantome, vrăjitoare şi dovleci Cum petrece Constanţa de Halloween

ro

30 Oct, 2013 00:00 1827 Marime text
Halloween-ul, sărbătoare importată de câţiva ani şi în România şi celebrată pe 31 octombrie, este cunoscut drept Ziua tuturor sfinţilor. De altfel, cuvântul „Halloween” provine de la prescurtarea denumirii de „Ajunul zilei tuturor spiritelor” (All Hallows Eve). În calendarul catolic, această zi este dedicată sfinţilor.

Moda sărbătoririi Halloween-ului s-a impus, în ultimii zece ani, şi în România. Chiar dacă puţini sunt cei care cunosc semnificaţia acestei zile, oamenii profită de această sărbătoare şi, în ultima zi din octombrie, se costumează şi petrec în spiritul Halloween. Constanţa nu face excepţie, astfel că, an de an, numărul localurilor, al barurilor şi restaurantelor care organizează petreceri tematice de Halloween a crescut.

În costum de vrăjitoare, de vampir sau de vârcolac, constănţenii pot sărbători de Halloween la restaurantul Taverna sârbului. Petrecerea începe mâine seară, la ora 20.00, iar oaspeţii sunt aşteptaţi cu plăcintă cu dovleac.
Noaptea asociată cu magia va fi marcată şi la Hotel Iaki, acolo unde copiii şi adulţii sunt aşteptaţi la petrecere mâine, începând cu ora 20.00. Evenimentul poartă numele „Halloween - Treasure Hunt”, iar spaţiul va fi decorat specific, în vreme ce fundalul sonor va fi inspirat din filmele de groază.

Şi clubul El Comandante din Constanţa are un program inedit de Halloween. Astfel, mâine seară, de la ora 21.00, constănţenii sunt aşteptaţi să se costumeze în fantome, schelete sau drăcuşori. Cele mai ingenioase costume vor fi răsplătite la bar cu Bloody Mary şi Devils Kiss.
Petrecerea de Halloween continuă şi sâmbătă, în My Way Cafe. Constănţenii care vin aici cu un dovleac sculptat vor primi un Bloody Mary. Costumaţia însă este obligatorie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii